Teatrul Giuvlipen din București la Festivalul Internațional de Teatru „Eroi romi”

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de TeatruEroi romi”, organizat în perioada 7-11 mai 2025, la Budapesta, va fi deschis cu spectacolul Caliban și vrăjitoarea, o producție a companiei de teatru feminist rom Giuvlipen, realizată în colaborare cu Teatrul Marin Sorescu din Craiova. Institutul Cultural Român de la Budapesta sprijină participarea echipei artistice Guivlipen la acest festival.

Scrisă și regizată de Mihaela Drăgan, „Caliban și Vrăjitoarea” este un spectacol original, bazat pe o regîndire radicală a „Furtunii” lui Shakespeare, amplasat într-o realitate fictivă, în care dinamica de putere dintre europenii albi și persoanele de culoare este inversată.  În această lume reimaginată, poporul rom ajunge la putere și colonizează Europa de Vest, iar Prospero, guvernatorul rom și creștin, îi subjugă pe europeni albi, în numele „civilizației”. Sycorax, vrăjitoarea exclusă din piesa originală, în sfârșit își face auzită vocea, în timp ce Caliban, în rolul sclavului european supus, devine simbolul revoltei. Spectacolul provoacă publicul la o confruntare cu moștenirea adânc înrădăcinată a colonialismului, sclaviei și a opresiunii sistemice.

Text și Regie: Mihaela Drăgan

Traducător in limba romani: Izabela Tiberiade

Distribuție: Zita Moldovan, Nicoleta Ghiță, Anastasia Dade și Iulia Colan

Costume: Zita Moldovan și Adelina Găliceanu

Scenografie: Lia Dogaru

Muzică: Andrei Horjea

Coregrafie: Răzvan Rotaru

Producător delegat: Marius Pîrlea

Regia tehnică: Cristian Petec/Mihai Manea

Sunet: Daniel Feneșan/ George Udrea

Trailer aici.


Organizat de Teatrul Independent din Ungaria (Független Színház Magyarorszțg), în parteneriat cu Centrul Cultural Eötvös10 din Budapesta, Festivalul Internațional de Teatru Eroi romi expune probleme sociale care de obicei sunt considerate tabu, creînd un dialog deschis între romi și non-romi, artiști și societatea în general. Festivalul aduce un omagiu artiștilor de teatru independenți, eroilor dramatici și comunităților rome și face parte din proiectul European Roma Theatre Festivals, susținut de Perform Europe și sprijinit de Trust For Mutual Understanding și HowlRound Theatre Commons.

Spectacolele includ producții dinnRomânia, Irlanda, Italia și Ungaria, prezentate publicului în limbile lor originale, cu subtitrare în engleză și maghiară. După fiecare spectacol va avea loc o întâlnire cu publicul, în cadrul căreia spectatorii vor putea intra în dialog cu artiștii. Discuțiile vor fi transmise în direct de HowlRound Theatre Commons și pot fi urmărite online. Pe lângă programul de teatru,se pot vizita și expozițiile Norbert Oláh - „Anachronistic Science Fiction” și Romano Kher.


Programul detaliat alfestivalului:


- 7 mai - ora 19:00 - Deschiderea festivalului: „Caliban și vrăjitoarea” - Compania Giuvlipen (România)


- 8 mai. - „Ciori pe stâlpul de lumină” (Magpies on the Pylon) - CompaniaTraveller Wagon Wheel (Irlanda)


- 9. mai - „Așteptându-l pe Bo” (Waiting for Bo) - Compania Rampa Prenestina (Italia)


- 10 mai. -„Canibali” - Teatrul Indepedent Ungaria


- 11 mai - 19:00 - „Viața Mariellei Mehr” - Teatrul RS9 din Ungaria


Mai multe detalii despre festival aici.