Vrei să faci cadoul anul acesta un Mărțișor? Vino la Târgul de Mărțișoare!
Unde: Bruno-Marek-Allee 9, 1020, Viena
Când:
vineri, 27 februarie, între orele 15.00 – 19.00
sâmbătă, 28 februarie, între orele 12.00 – 18.00
duminică, 1 martie, între orele 10.00 – 18.00
Institutul Cultural Român de la Viena și Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Ștefan cel Mare" din Viena marchează și în acest an sărbătoarea tradițională a Mărțișorului prin organizarea unui târg de mărțișoare. Târgul de mărțișoare de la Viena reunește creații realizate de artizani de origine română stabiliți în Austria, care își vor expune lucrările – de la mărțișoare tradiționale la interpretări contemporane ale simbolului, de la bijuterii inspirate de acest obicei la obiecte decorative cu semnificație culturală. Prin caracterul său accesibil și prin dimensiunea sa participativă, evenimentul facilitează contactul direct al publicului cu tradițiile românești, contribuind la o mai bună cunoaștere și înțelegere a identității culturale românești în context european.