Sfântul Andrei în credințele și obiceiurile românilor

În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandreiul marca începutul iernii. De aceea ea mai poartă și numele de „Andrei-de-iarnă” sau „cap-de-iarnă”. Noaptea care preceda această zi activa energii magico-religioase aflate la poli diferiți. Istoricul religiilor, Mircea Eliade, a numit această viziune tipică țăranului român – în care magia se împletea cu religia – „creștinism cosmic”. Este o zi cu ritualuri complexe legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în mod special în căsnicie.

Probabil că ziua de celebrare creștină a Sfântului Andrei a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului, ziua de Sântandrei fiind cunoscută şi azi în mediul rural sub numele de Ziua Lupului (Andrei și Petru, Sfinții Apostoli din Biblie, devin, în folclorul românesc, sfinți patroni ai lupilor), în această noapte dezlănțuindu-se forțe malefice reprezentate de strigoi și lupi. Noaptea Sfântului Andrei stă sub semnul magiei. Animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite (deși se spune că lupul nu își poate mișca gâtul, se crede că de Sfântul Andrei își poate vedea coada), ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă (se fac vrăji de ursitoare, fetele nemăritate invocând mijlocirea Sfântului Andrei pentru a-și putea vedea ursitul), iar strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

Practici asociate cu sănătatea, prosperitatea și destinul

Multe și mărunte sunt obiceiurile românilor legate de Sf. Andrei. Ca și în cazul altor sărbători importante din an, credința populară asociază respectarea prescripțiilor sărbătorii creștine cu sănătatea (într-o astfel de zi nu se lucrează pentru a fi ferit de boli, pentru a fi păzit, împreună cu animalele din ogradă, de gura nesățioasă a fiarelor), cu prosperitatea (dacă vrei să nu suferi vreo pagubă în casa şi gospodăria ta, nu trebuie să împrumuți nimănui nimic în această zi), cu destinul personal (dacă vrei să te măriți/însori, să te vindeci de o boală sau să ți se împlinească altă dorință, bine e să posteşti măcar jumătate din această sfântă zi), cu prezicerea vremii (dacă în noaptea de Sf. Andrei luna este plină, iar cerul senin, iarna din acel an va fi umedă, dacă însă cerul va fi întunecat, deşi cu lună plină, dacă ninge sau plouă înseamnă că va ninge copios, iar nămeții de zăpadă vor fi cât uriaşii din alte vremi).

Noaptea de sf. Andrei este știută și sub numele de Noaptea strigoilor. Țăranul român credea că strigoii sau strigoaicele sunt fie duhuri ale morților, fie oameni vii al căror suflet, în noaptea Sfântului Andrei, bântuie satele, pricinuindu-le oamenilor şi vietăților din ogradă felurite pagube. Despre ei se credea, printre altele, că sug sângele nefericitelor victime.

Cât de mare le era teama de strigoi reiese din numeroasele mijloace de apărare, al căror numitor comun este usturoiul. În noaptea Sfântului Andrei, țăranii de altădată fie consumau în mod ritual usturoi, fie îşi ungeau trupul cu el. Intrările în casă – uşa, ferestrele, hornul sobei – erau şi ele unse. Nu erau neglijate nici animalele din bătătură (vaca, oaia, capra).

Cei credincioşi, în ajunul Sfântului Andrei, în amurg, se rugau în fața icoanelor pentru ca bunul Dumnezeu să îi apere de asaltul strigoilor.

Alții apelau la descântece,incantații care se situează pe granița ambiguă dintre magie şi religie. Uneori, descântecul se aseamănă unei rugăciuni, alteori, intră în orizontul tenebros al vrăjilor. Descântecele sunt foarte diverse și se întâlnesc în folclor cu diferite ocazii: de deochi, de aplecate, de Iele, de sperietură... Descântecele pot fi trimise pe o apă curgătoare, iar arta descântatului presupune folosirea de diverse materii cu potență magică: se descântă, de pildă, în ceapă, cărbuni, cositor. Unele dintre descântecele legate de noaptea Sfântului Andrei sunt destinate protecției oamenilor de efectele întâlnirii cu strigoii.

Practici ale magiei erotice

Ziua Sfântului Andrei este un timp ideal și pentru descântecele și farmecele erotice. Știm că de multe ori inima ți se înflăcărează pentru o anumită persoană, care rămâne indiferentă la săgețile lui Eros. Îndrăgostitul sau îndrăgostita, prin apelul la descântătoare, caută ca pe calea magiei să stârnească același sentiment în persoana pe care o iubește nebunește. Doar că, recurgând la recuzita magiei, îndrăgostitul anihilează, pur și simplu, liberul arbitru al celuilalt: descântecele de dragoste prezintă îndrăgostirea provocată prin intermediul lor ca boală, lipsire a puterii vitale, întunecare a minții.

În noaptea Sfântului Andrei, fecioarele ard de dorința de a-și visa ursitul, adică pe cel care le va fi soț pe viață. Există multe practici de Sf. Andrei pentru ghicirea ursitului la fetele nemăritate, în care credința și magia se amestecă inseparabil.

În unele locuri din nordul României, în ajunul zilei de Sfântul Andrei, înainte de culcare, ele pun sub pernă 41 de fire de grâu pentru ca îngerul păzitor să le arate, în vis, pe cel menit să le fie soț.

În alte părți, fetele merg la fântână cu o lumânare pe care o coboară aprinsă până la nivelul apei, sperând că își vor vedea ursitul in imaginea care se formează la suprafața acesteia. Sau fac din făină, apă și sare, în cantități egale, o turtă – „turta de Indrei ” pe care o mănâncă așteptând să le apară în vis ursitul care să le stingă setea cu o cană de apă.

Predicții de sf. Andrei

Înainte de a se fi înființat futurologia, înainte ca știința să fie interesată să facă predicții despre viitor, omul arhaic și-a construit propriul sistem de aflare a viitorului. Un sistem magic, cu rădăcini precreștine, activat cu prilejul unor sărbători mari, cum este și Sf. Andrei.

În seara zilei de Sfântul Andrei, în multe locuri din România, toți membrii unei familii, dar mai ales fetele nemăritate și feciorii, seamănă boabe de grâu într-o strachină cu pământ. Omul al cărui grâu va crește frumos, va fi sănătos în tot anul care vine și va avea noroc. În alte zone geografice, în loc de grâu se folosesc ramuri cu muguri. La fel, dacă ramura va avea frunze și va înflori, omul respectiv va fi plin de noroc și sănătate întregul an.

***

Dincolo de toate aceste practici și credințe, pentru poporul român, Sfântul Apostol Andrei rămâne cel care a adus poporului român cuvântul Evangheliei, propovăduind în ținuturile noastre credința și învățătura creștină, căci, după ce Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli, la Cincizecime, Sfântului Andrei i-a căzut la sorți să propovăduiască noua învățătură în Tracia, Macedonia, Bitinia, Bizantia, Peloponez, Scitia (Dobrogea, parte integrată în România de astăzi), ajungând până în Crimeea. Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos ca fiind Mesia și a primit, printre apostoli, supranumele de "primul chemat" sau "cel dintâi chemat", tradiția creștină păstrând în memoria ei bimilenară întâmplări care i-au marcat semnificativ, ca o pecete de neșters, biografia.

Ziua Sf. Andrei deschide, în calendarul românilor, un șir de sărbători și prilejuri de bucurie, asociate lungilor zile de iarnă, trecerii într-un nou an și noilor începuturi. Este un tablou fabulos, plin de mister și culoare, în care practici și credințe culturale străvechi se contopesc alchimic cu cele profund creștine.

Text:
Carmen Mihalache, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român din București
Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Național al Țăranului Român din București

Ilustrație:
Țăran cu funii de usturoi, la oraș, fotograf Bauch Aurel – Arhiva de Imagine a Muzeul Național al Țăranului Român