România, prezentă la Festivalul de Animaţie REX de la Stockholm

România a fost și în acest an prezentă la Festivalul de Animaţie REX, aflat la cea de-a cincea ediţie consecutivă. Festivalul s-a desfășurat în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la cinematografele Capitol și Zita din Stockholm, fiind organizat în colaborare cu clusterul EUNIC Stockholm și cu cinematografele suedeze menționate mai sus, având sprijinul municipalității orașului Stockholm și al Institutului de Film Suedez.

Participarea ICR Stockholm la ediția din acest an a Festivalului de Animație REX s-a realizat cu sprijinul departamentului EUNIC din cadrul Institutului Cultural Român.

Festivalul a reprezentat un parteneriat între 13 institute europene și ambasade din Suedia: Ambasada Austriei, Ambasada Greciei, Ambasada Republicii Slovacia, Ambasada Spaniei, Centrul Ceh, Instituto Camões, Instituto Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Finlandez, Institut Français de Suède, Goethe-Institut, Institutul Polonez și Institutul Ucrainean.

Programul de anul acesta al festivaluluia cuprinso colecție variată și plină de culoare de comedii, povești de dragoste și filmede animație de toate vârstele din 16 țări europene, care relevă creativitatea și talentul existente pe scena artei animației europene. Astfel, festivalul a prezentat publicului suedez peste 80 de filme animate, deopotrivă scurtmetraje și lungmetraje, realizate în diferite stiluri și tehnici de animație. Cele mai multe filme au fost în limba originală și subtitrate în limba engleză, dar au fost proiectate și filme fără dialog. În plus, pe lângă proiecții, festivalul a cuprins și o secțiune de discuții pe tema filmului de animaţie şi a rolului acestuia în cinematografia europeană, precum și ateliere de creație pentru elevi și studenți.

În festival au fost proiectate 3 scurtmetraje de animaţie româneşti, toate realizate recent de tineri şitalentaţi animatori:

Telefonul / The Call, deAnca Damian (2018), realizat cu ajutorul unei tehnici de animaţie ingenioase - marca stilistică a regizoarei - filmul este o meditaţie nostalgică asupra singurătăţii, bătrâneții, abolirii timpului şi iubirii regăsite prin puterea imaginaţiei.

Filmul a fostprezentat la categoria Memories, care a adus în prim-plan amintiri din copilărie și modul în care acestea influențează prezentul.

Monstrul / Monster, de Laura Pop (2018), care are la bază faptul că ceea ce se întâmplă în viața unui adolescent este în general valabil pentru toată lumea și, totodată, un pas necesar pentru a ajunge într-o etapă a vieții mult mai calmă și împăciuitoare.

Filmul gravitează în jurul dorinței de a aduce în fața spectatorului o situație familiară care să ridice întrebări despre trecut, prezent și viitor. Animația propune contraste între tehnica 2D digital și tehnica stop-motion, între alb-negru și culoare, între sunete electro-acustice și pian pentru a da viață unor lumi pe cât de fantastice, pe atât de reale. Scurtmetrajul a fost inclus la secțiunea Families, care a gravitat în jurul relațiilor de familie și al importanței acestora în evoluția fiecărui om.

Opinci (2019), de Anton Groves & Damian Groves, fiind prezentat tot la categoria Families.Filmul este un scurtmetraj de animație bazat pe povestea reală a lui Dumitru Dan și despre realizarea lui incredibilă, aceea de a fi primul om care a făcut înconjurul lumii pe jos. Povestea se concentrează pe două momente diferite din viața lui: protagonistul - ca tânăr călător, traversând lumea pe jos, secvență realizată cu ajutorul tehnicii 2D/3D, și protagonistul – ca agent de asigurări și tată, secvență pentru care este folosită tehnica de stop-motion cu păpuși.

Festivalul a fost inaugurat pe data de 1 noiembrie, la cinematograful Capitol din centrul orașului Stockholm, fiind deschis cu o serie de discursuri ale unor persoane-cheie din cadrul festivalului. Astfel, a vorbit curatoarea festivalului, Karin Drake, care a prezentat conceptul ediției din acest an și a trecut în revistă evenimentele conexe incluse în program, precum workshop-urile pentru elevi și discuțiile cu regizorii europeni prezenți la festival. Apoi cuvântul a fost luat de către Joakim Larsson, reprezentantul board-ului de conducere al Festivalului, care a vorbit despre specificitățile filmului de animație ca gen de sine stătător, precum și despre importanța promovării tinerilor regizori și încurajarea schimburilor de experiențe între reprezentanți ai scenei filmului european.

Festivalul s-a bucurat de un public numeros și divers, atât suedez, cât și internațional, deopotrivă copii și adulți, specializați în domeniul filmului sau amatori de animație. La vizionarea filmelor românești incluse in program publicul prezent a reacționat pozitiv, apreciind animația inovatoare a acestora și diferitele tehnici de animație folosite de tinerii regizori români.