„Provocare editorială românească” la Ateneul din Veneţia

„Provocare editorială românească" la Ateneul din Veneţia
Luni, 23 iunie, începând cu orele 18,00, la Ateneo Veneto di Scienze, Lettere ed Arti va avea loc prima manifestare organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică în colaborare cu prestigioasa instituţie culturală şi academică veneţiană.
Intitulat semnificativ "Sfida editoriale romena" ("Provocare editorială românească"), evenimentul face parte din noua strategie a Institutului Român din Veneţia, aceea de a se implica activ în promovarea în Italia a literaturii şi producţiei de carte din România.
În acest sens, în cursul lunii iunie au avut loc două importante iniţiative : atelierul de lucru cu participarea scriitorilor Gabriela Adameşteanu, Nora Iuga, Filip Florian şi a criticului Carmen Muşat, precum şi masa rotundă organizată în parteneriat cu Universitatea Ca'Foscari din Veneţia, pe tema rolului Avangardei româneşti în fenomenul cultural europen.
În prima parte a întâlnirii de la Ateneo Veneto va fi prezentată colecţia bilingvă "Biblioteca italiană" a editurii Humanitas, publicată sub patronajul Institutului Italian pentru Studii Filosofice şi coordonată de prof. Smaranda Bratu Elian (Universitatea din Bucureşti) şi de prof. Nuccio Ordine (Universitatea din Calabria). În cadrul colecţiei, au apărut deja Carlo Goldoni, Teatru, Eugenio Montale, Poezii, Cesare Beccaria, Despre infracţiuni şi pedepse, Niccolo Machiavelli, Principele, Tommaso Campanella, Cetatea Soarelui.
Vor prezenta colecţia cei doi coordonatori menţionati, Vlad Russo, responsabilul colecţiei din partea editurii Humanitas, Gilberto Pizzamiglio şi Carmelo Alberti, ambii profesori la Universitatea Ca'Foscari din Veneţia.
În a doua parte a serii, va fi prezentat volumul Dall'Est all'Italia, viaggio di un'artista (Din Est în Italia. Călătoria unui artist), reprezentând interviurile Violetei Popescu, scriitoare de origine română din Milano, cu Maria Ştefanache, regizor de teatru, fondatoarea Centrului de Producţii Teatrale din Milano. Vor fi prezente cele două autoare, precum şi directorul editurii Edizioni dell'Arco din Milano, unde a apărut volumul menţionat.
De asemenea, publicul veneţian şi membrii Ateneului de Ştiinţe, Litere şi Arte vor lua cunoştinţă de activitatea şi programele Centrului Naţional al Cărţii, direcţie în cadrul Institutului Cultural Român care susţine actorii scenei literare româneşti (autori, editori, distributori de carte, critici literari), propunându-şi să fie o rampă de lansare a literaturii române în spaţiul cultural internaţional. Prezentarea Centrului va fi făcută de Anita Bernacchia, beneficiara unei burse ICR pentru tinerii traducători de literatură română.