NEW YORK. Richard al III-lea, în premieră pe „Scena digitală”

Spectacolul Richard al III-lea, una dintre cele mai sângeroase piese ale lui William Shakespeare, în regia lui Gabor Tompa va avea premiera pe „Scena digitală” a ICR New York miercuri, 2 decembrie.

Produs de Teatrul Maghiar din Cluj împreună cu Teatrul Cetății din Gyula, regizat cu o certitudine vizionară caracteristică și interpretat cu îndemânare de rang înalt de către unul dintre cele mai bune ansambluri teatrale din România, acest Richard al III-lea devine spectacolul sângeros al nebuniilor contemporane.

Seria „Digital Stage”/„Scena Digitală” de promovare a teatrului românesc, sezonul II, este organizată online de reprezentanța ICR New York în perioada 14 octombrie – 16 decembrie 2020.

Zece spectacole de referință, aflate în repertoriul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Teatrului Național din Tg-Mureș, Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași și Arcub sunt difuzate pe rețelele de socializare ale ICR New York.

Trei dintre cele 10 spectacole sunt difuzate sub forma unei subserii speciale, realizate împreună cu Teatrul Național din Sibiu, curatoriată de Constantin Chiriac și numită „Constantin Chiriac Prezintă”. Difuzarea spectacolelor sibiene va fi precedată de un dialog despre teatru și experiența colaborărilor româno-americane între Constantin Chiriac și personalități recunoscute ale teatrului american, cum sunt producătorii Joseph V. Melillo și Alicia Adams.

Subseria pentru copii și tineri,realizată împreună cu Teatrul „Luceafărul” din Iași, cuprinde spectacolele „Kajtus vrăjitorul”, „Prințul fericit”, „Când visăm”.