24 ianuarie 2012, ora 19.00
Prezentare de carte
Locaţie: Institutul Cultural Român, Koenigsallee 20a, 14193 Berlin
Multiculturalitate trăită –Cernăuţi şi Bucovina
Invitaţi: Dr. Markus Bauer, Prof. Dr. Wolfgang Dahmen, Tetyana Kloubert, Dr. Anke Pfeifer
Institutul Cultural Român Berlin prezintă în colaborare cu Societatea Româno-Germană volumul „Multiculturalitate trăită – Cernăuţi şi Bucovina" (ed. V. Popovici, W. Dahmen, J. Kramer). Volumul apărut în anul 2010 reuneşte articolele prezentate la Universitatea Jena cu ocazia simpozionului organizat de asociaţia romaniştilor din Balcani despre multiculturalitatea din Bucovina şi din Cernăuţi, în trecut şi în prezent. La simpozion au participat istorici, lingvişti, specialişti în ştiinţe culturale şi literatură. Astfel a putut fi reconstituită perioada de la sfârşitul Moldovei ca voievodat, cea de apartenenţă la statul multinaţional habsburgic, apoi la România Mare şi în cele din urmă, faza sovietică şi ucraineană. Pentru această ultima perioadă a fost prezentat referatul cu titlul «Româna ca limbă minoritară din perspectiva elevilor şi profesorilor din Cernăuţiul de azi».
În încheiere vor fi prezentate fragmente din filmele documentare despre Cernăuţi, realizate de renumitul regitor Volker Koepp.
Dr. Markus Bauer, Berlin – autor şi jurnalist, a studiat germanistica şi istoria la Passau şi Marburg, lector DAAD la Universitatea „Al.I.Cuza" din Iaşi, cercetător la Universitatea Portsmouth, pentru un proiect despre presa evreiască din Cernăuţi. Numeroase cărţi, articole şi recenzii despre istoria culturală a României.
Prof. Dr. Dr. h.c. Wolfgang Dahmen, Universitatea Jena – Profesor pentru limba şi literatura română, preşedintele consiliului ştiinţific al societăţii pentru Europa de Est, purtător de cuvânt la colegiul ştiinţific „Oientări culturle şi structuri de ordine socială în Europa de Sud-Est", co-editor al „Revistei pentru balcanologie" şi al arhivei „Balcani".
Tetyana Kloubert, M.A., Jena, Universitatea Jena – născută la Cernăuţi (Ucraina), colaborator ştiinţific la catedra pentru educaţia adulţilor, bursă doctorală din partea „Studienstiftung des Deutschen Volkes" cu un proiect de cercetare intitulat „Asumarea trecutului în educaţia adulţilor ruşi, ucraineni şi polonezi". Asistent de regie şi translator pentru filmele documentare realizate de Volker Koepp despre Europa Centrală şi de Est.
Dr. phil. Anke Pfeifer, Berlin – profesor-asociat, autoare şi traducătoare din română, studii de romanistică la Berlin şi Bucureşti, activitate de cercetare şi predare la Berlin, Frankfurt/Oder, Potsdam, Leipzig, Jena, Bucureşti, numeroase publicaţii despre literatura şi cultura română.
Volker Koepp – născut pe 22 iunie 1944 la Stettin, a făcut mai întâi o specializare ca lăcătuş, după obţinerea bacalaureatului, în 1962. Studiu la Facultatea Germană de Film Potsdam-Babelsberg. Pentru opera sa artistică a primit în anul 2005 premiul Georg Dehio, din partea Forumului Cultural German pentru Europa de Est.