ICR Londra susține arta textilă românească în cadrul primei ediții London Textile Month

Institutul Cultural Român de la Londra are plăcerea de a anunța includerea artei textile românești în programul oficial al London Textile Month, un nou festival dedicat artei textile, inițiat de prestigioasa revistă britanică Selvedge.

Cu această ocazie specială, elegantul sediu al ICR Londra va găzdui un eveniment care pune în lumină inovația românească în design prin prezentarea noii colecții semnate de Andra Clițan, intitulată Jasmine Is a Lie. Evenimentul va include o expoziție cu câteva dintre creațiile ce compun această colecție și un atelier interactiv, susținut de creatoarea româncă și Gloria Mazzer, fondatoarea companiei britanice sustenabile Wovenbeyond.

Atelierul va oferi o privire în culisele procesului creativ al colecției – un spațiu în care tehnici textile străvechi, fibre regenerative și povești culturale se împletesc armonios. Ținutele sculpturale vor fi expuse pe manechine, alături de schițe originale și o zonă interactivă în care vizitatorii vor fi invitați să contribuie cu mici fragmente textile care vor deveni parte a instalației. Un moment special va fi dedicat unei conversații publice între Andra Clițan și Gloria Mazzer, pe teme precum memoria, meșteșugul ca ritual și conexiunile interculturale.

Programul face parte și din Open House London, unul dintre cele mai ample festivaluri arhitecturale ale capitalei britanice. Este cea de-a paisprezecea participare a ICR Londra în cadrul acestui eveniment de anvergură, iar prezentarea proiectului semnat de Andra Clițan în ambele festivaluri promite să atragă un public divers și numeros.

Colecția Jasmine Is a Lie, realizată exclusiv din fire naturale provenite de la Wovenbeyond, este compusă din zece ținute spectaculoase ce redefinesc moda ca o formă de respect față de natură și patrimoniu. Fibrele naturale, regenerative, provenite din ecosisteme biodiversificate, stau la baza fiecărei piese realizate manual. De la lâna brută până la ultima cusătură, fiecare fir din Jasmine Is a Lie spune o poveste a conexiunii: cu pământul, cu meșteșugarul, cu sensul.

Andra Clițaneste unul dintre cei mai apreciaţi designeri români ai momentului, recunoscută internațional pentru creațiile sale originale, puncte de întâlnire între moda contemporană, meșteșuguri și slow-fashion. Născută în Baia Mare, a fost profund influențată de tradițiile și meșteșugurile zonei sale natale, legătura sa cu rădăcinile fiind reflectată în creațiile sale. În 2014 a fondat MA RA MI, un brand ce promovează sustenabilitatea și susține comunitățile auto-suficiente și independente, contribuind la păstrarea tehnicilor ancestrale. Licențiată în design vestimentar la Universitatea de Arte și Design din Cluj- Napoca, cu un doctorat pe tema costumului tradițional de sărbătoare din Țara Maramureșului, Andra Clițan trăiește în Dubai, unde este lector în Design Vestimentar și Textile la Dubai Institute of Design and Innovation (DIDI). Prin munca sa, ea continuă să inspire și să promoveze tradițiile românești, integrându-le în contextul global al modei contemporane.

Gloria Mazzer este fondatoarea Wovenbeyond, o companie britanică dedicată producerii de fire naturale sustenabile. Ea promovează o viziune holistică asupra modei, în care agricultura regenerativă și designul circular sunt elemente esențiale. Colaborează cu fermieri britanici pentru a transforma lâna de calitate în fire premium, fiind o voce importantă în promovarea sustenabilității și a biomimeticii în industria textilă. Wovenbeyond este furnizorul firelor naturale utilizate în realizarea colecției Jasmine is a Lie.

London Textile Month, care debutează în septembrie 2025, este o sărbătoare a textilelor, meșteșugului și culturii, desfășurată în mai multe locații din Londra. Curatoriat de revista Selvedge, festivalul reunește artiști, creatori, branduri și instituții din domeniu pentru o lună de expoziții, ateliere, conferințe și activități educaționale, cu scopul de a promova atât meșteșugurile tradiționale, cât și inovațiile textile contemporane.

Programul evenimentului la ICR Londra:

  • Program de vizitare al expoziţiei: 18–21 septembrie 2025, între orele 11:00–17:00
  • Atelier & Talk cu Andra Clițan și Gloria Mazzer: duminică, 21 septembrie, ora 16:00