Institutul Cultural Român de la Praga împreună cu Ambasada României în Republica Cehă şi Asociaţia Românilor din Republica Cehă au organizat pe data de 29 mai a.c., în intervalul orar 13:00-19:00, la Muzeul Etnografic din Parcul Kinsky, Praga, prima ediție a Festivalului Tradiţiilor Româneşti de la Praga, cu scopul de a prezenta atât publicului ceh cât şi celui român demonstraţii de artă, muzică şi dans popular prin intermediul cărora să promoveze imaginea României peste hotare: Căluşul românesc şi suite de jocuri populare, arte şi meşteşuguri româneşti din zona Olteniei, cântece populare tradiţionale, expoziţie de artă fotografică inspirată din tradiţii şi obiceiuri etc. Premergător acestei acţiuni, pe data de 28 mai, artiştii români au fost incluşi în programul festivalului internaţional de mare anvergură "Praga inima naţiunilor", aflat anul acesta la cea de-a XVIII-a ediţie şi care s-a desfăşurat în perioada 26-30 mai, fiind dedicat minorităților naționale și grupurilor etnice din Praga. În acest cadru multicultural, au fost puse în lumină artele tradiționale ale națiunilor și grupurilor etnice din întreaga lume.
https://www.facebook.com/ion.creteanu (Tezaur uman - rapsodul Ion Creteanu)
https://www.facebook.com/teodor.tenea.7 (Ansamblul Ghiocelul din Cezieni, Olt)
Presa de limba română:
https://praga.mae.ro/local-news/1204
http://www.romaniapozitiva.ro/romania-internationala/festivalului-traditiilor-romanesti-de-la-praga/
http://www.feedler.ro/feed/4010996--festivalul-traditiilor-romanesti-de-la-praga
http://www.ziare.com/slatina/stiri-actualitate/oltenii-promoveaza-imaginea-romaniei-la-praga-6144445
http://jurnaldeziarist.blogspot.cz/2016/05/oltenii-promoveaza-imaginea-romaniei-la.html
http://realitateaoltului.ro/2016/05/17/calusul-iile-oltenesti-si-painea-n-test-vedete-la-praga/
televizat: http://www.olttv.ro/traditiile-populare-oltenesti-ajung-la-praga/
Presa străină:
http://www.nm.cz/Historicke-muzeum/Akce-HM/Festival-rumunskych-tradic-v-Praze.html
http://udalostivpraze.cz/festivalul-traditiilor-romanesti-de-la-praga-festival/44211
https://goout.cz/cs/festivaly/festival-rumunskych-tradic-v-praze/nojjb/
http://www.mistnikultura.cz/festival-rumunskych-tradic
http://www.czecot.cz/akce/429066_festival-rumunskych-tradic-v-praze
http://www.kudyznudy.cz/Aktivity-a-akce/Akce/Praha-srdce-narodu-2016.aspx
https://www.facebook.com/PrahaSrdceNarodu/photos_stream?tab=photos