Festivalul Filmului Francofon. „R.M.N.”, r. Cristian MUNGIU – proiectat la Madrid pe 20 martie

În cadrul evenimentelor prilejuite de Luna Francofoniei, ICR Madrid, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, susține proiecția filmului „R.M.N.”, regia Cristian MUNGIU, în cadrul Festivalului Filmului Francofon la Madrid.

Pelicula va putea fi vizionată joi, 20 martie, de la ora locală 20:30, la Cineteca Madrid (Centrul Matadero). Participarea cu un nou film românesc la Festivalul Filmului Francofon de la Madrid (ajuns la cea de-a X-a ediție) face parte din strategia reprezentanței de a promova cinematografia românească și regizorii români în Spania, o țară care apreciază foarte mult filmul românesc și unde peliculele românești recente au câștigat premii importante.

 În plus, participarea ICR Madrid la manifestările dedicate Lunii Francofoniei în general și la Festivalul Filmului Francofon în particular a devenit o tradiție, existând un parteneriat solid cu Alliance Française de Madrid și cu Cinemateca din Madrid, principalii organizatori ai Festivalului.


Programare și dosar de presă: