Expoziția „Un ochi râde, altul plânge. Arta românească în colecția lui Ovidiu Șandor” la Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia

Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia Expozitia Un ochi rade, altul plange Arta romaneasca in colectia lui Ovidiu Sandor la Centrul International pentru Cultura de la Cracovia

Centrul Internațional pentru Cultură din Cracovia și Institutul Cultural Român de la Varșovia vă invită în perioada 7 martie - 20 iulie a.c. la expoziția „Un ochi râde, altul plânge”, care prezintă lucrări din colecția lui Ovidiu Șandor, una dintre cele mai importante colecții private de artă din Europa Centrală. Expoziția, parte a Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025, prezintă arta românească a secolului trecut ca o reflectare a destinelor umane – de la avangardă până în contemporaneitate. Este o poveste despre libertatea și constrângerile creației, despre grotesc și absurd, despre triumfurile și traumele secolului al XX-lea, ale căror ecouri se fac încă resimțite în arta contemporană.

Expoziția prezintă o panoramă a artei românești, înfățișând evoluția curentelor artistice și contextul istoric în care au creat artiștii. Lucrările expuse balansează între experimente formale relaxate și lucrări marcate de opresiune politică. Meritul colecției lui Ovidiu Șandor nu este doar acela de a pune lalolaltă lucrări remarcabile, ci și de a „înregistra” istoria României și a artiștilor săi, permițându-ne să reflectăm asupra identității și patrimoniului cultural.

Artiștii prezentați în expoziție (alfabetic): Andreea Anghel, George Apostu, Hans Arp, Ion Bârlădeanu, Ioana Bătrânu, Marius Bercea, Horia Bernea, Ştefan Bertalan, Constantin Brâncuşi, Brassaї, Geta Brătescu, Theodor Brauner, Victor Brauner, Andrei Cădere, Mircea Cantor, Eva Cerbu, Andrei Chintilă, Lena Constante-Brauner, Roman Cotoşman, Chiril Cucu, Horia Damian, Max Ernst, Harun Farocki, David Farcaș, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Marin Gherasim, Gherasim Luca, Bogdan Gîrbovan, Yvan Goll, Vasile Gorduz, Ion Grigorescu, Jacques Hérold, Marcel Iancu, Isidore Isou, Vasili Kandinski, Ana Lupaş, Victor Man, Tincuţa Marin, Max Hermann Maxy, Hortensia Mi Kafchin, Joan Miró, Alex Mirutziu, Florin Mitroi, Gili Mocanu, Herta Müller, Ciprian Mureşan, Paul Neagu, Ioana Nemeş, Mircea Nicolae, Andrei Pandele, Paul Păun, Jules Perahim, Dan Perjovschi, Pusha Petrov, Silvia Radu, Lea Rasovszky, Eugen Roșca, Şerban Savu, Arthur Segal, Hedda Sterne, SubREAL, Mircea Suciu, Yves Tanguy, Ovidiu Toader, Sergiu Toma, Doru Tulcan, Tristan Tzara, Andrei Ujică, Andra Ursuţa

În lucrările lor se face auzit un ton aparte. Este râsul românesc printre lacrimi, râsu’-plânsu’, care face posibilă împăcarea cu destinul și detașarea de necazuri. Care face posibilă rememorarea tragediilor fără a cădea în patetism și fără a impresiona prin suferință. Această abordare a vieții poate lua forma comicului absurd, dadaist, a umorului negru sau a ceea ce românii numesc „a face haz de necaz” – adică fărâma de zâmbet încurajator, care se impune chiar și într-o situație nefericită. În anii ’30, George Bacovia numea România „țară tristă, plină de umor”. Privind din perspectiva unui secol, vorbele lui s-au adeverit cu asupra de măsură.

Expoziția este însoțită de o publicație amplă, un album bilingv, în limbile polonă și engleză, cuprinzând reproduceri de lucrări și eseuriale unor intelectuali și cercetători remarcabili, personalități specializate în arta României, permițând o mai bună înțelegere a contextului operelor prezentate. Printre autorii textelor se numără: Adriana Babeți, Vladimir Tismăneneanu, Tom Sandquist, Diana Marincu, Łukasz Galusek, Kazimierz Jurczak, Jakub Kornhauser.

Prețurile biletelor la expoziția „Un ochi râde, altul plânge. Arta românească în colecția lui Ovidiu Șandor”:

NORMAL – 25 zł
REDUS – 15 zł
DE FAMILIE – 35 zł
MARȚEA – 5 zł

Programul Galeriei:

Galeria este închisă în zilele de luni.
Galeria este deschisă de marți până duminică, în intervalul 11.00-19.00
În fiecare miercuri, între orele 18.00 și 19.00, în Galerie este ora de liniște.

Calendarul evenimentelor conexe:

7 martie – Vernisajul expoziției „Un ochi râde, altul plânge. Arta românească în colecția lui Ovidiu Șandor

8 martie – Dezbaterea „Arta mai prețioasă decât aurul. Ce înseamnă a colecționa artă”în debutul expoziției. Despre rolul colecționării în procesul de acordare de noi semnificații artei și în relația dintre creator, beneficiar și colecționar, au discutat: Adriana Babeți, Diana Marincu, Ovidiu Șandor. Moderare: Łukasz Galusek


La inaugurare, publicul a fost invitat să deguste un pahar de vin românesc oferit de partnerii noștri -  Winnice Mołdawii și Crama Oprișor.

--

Expoziția și evenimentele conexe sunt organizate în cadrul Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025.

Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 este organizat de Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Varșovia, pentru partea română, respectiv Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Institutul „Adam Mickiewicz”, în parteneriat cu Institutul Polonez din București, pentru partea polonă.