"Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950" la Lisabona, Roma şi Praga

Luni, 9 martie 2009, la sediul Institutului Cultural Român a avut loc o conferinţă de presă pe tema itinerării internaţionale a expoziţiei Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950.

În deschiderea conferinţei, Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, a prezentat proiectul itinerării expoziţiei ca "o premieră a institutului: exportul unui concept original de expoziţie cu lucrări româneşti". Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a vorbit, în continuare, despre colaborarea dintre ICR şi MCCPN. Erwin Kessler, curator al expoziţiei, a făcut, mai departe, un istoric al proiectului, iniţiat în 2007 ca participare a ICR la programul cultural Sibiu – Capitală Culturală Europeană, şi a amintit dificultăţile majore legate de asigurarea lucrărilor în vederea expunerii în afara ţării. Ioana Vlasiu, curatoare, a situat apoi proiectul într-o perspectivă istorică

Expoziţia Culorile Avangardei va fi itinerată în acest an în trei capitale europene: Lisabona (26 martie – 21 iunie 2009, Museu Nacional de Arte Contemporânea – Museu do Chiado), Roma (10 septembrie – 10 noiembrie 2009, Museo d'Arte Contemporanea di Roma) şi Praga (16 noiembrie 2009 – 15 februarie 2010, Narodni Galerie).

Expoziţia itinerată cuprinde 65 dintre cele 106 tablouri prezentate în cadrul evenimentului iniţiat de ICR în 2007. Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950 vizează relaţia tensionată dintre avangardă şi tradiţie în arta românească din prima jumătate a secolului XX. Cele 65 de lucrări, provenind de la nouă muzee româneşti partenere ale ICR (Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti; Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu; Muzeul de Artă Constanţa; Muzeul de Artă Galaţi; Muzeul de Artă Tulcea; Muzeul de Artă Craiova; Muzeul de Artă Drobeta Turnu-Severin; Muzeul de Artă Braşov şi Muzeul de Artă Oradea) constituie o investigare a condiţiilor politice, culturale şi estetice ale emergenţei avangardei şi tradiţionalismului local şi evoluţia lor până la sfârşitul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.

Pornind de la modernismul matur de tip expresionist şi post-impresionist al lucrărilor din jurul anului 1910, expoziţia prezintă experienţele artistice concomitent traumatice şi utopice determinate de primul război mondial. Turnura istorică a generat o rupere de ritm în dezvoltarea culturală, impunînd figuri remarcabile precum Arthur Segal (viitor lider al Novembergruppe din Berlin), Marcel Iancu (fondator al dadaismului la Zurich împreună cu Tristan Tzara), Hans Mattis-Teutsch (pictorul abstract legat atât de Bauhaus cât şi de Der Blaue Raiter, dar şi de cercurile avangardiste din România şi din Ungaria), Corneliu Michăilescu sau M.H. Maxy ori Victor Brauner. Lor li se adaugă lucrările clasic-moderniste ale unui Theodor Pallady, sau acelea militant-tradiţionaliste semnate de Camil Ressu, Francisc Şirato sau Ion Theodorescu Sion.

Influenţele, emulaţia, provocările, imitaţiile, interpretările, critica sau chiar parodiile, au fost rezultatul natural al dialogului intercultural viu dintre aceste orientări care au coabitat în prima jumătate a secolului XX şi care au construit finalmente cultura vizuală modernă, diversă şi substanţială a României interbelice.

"Mai degrabă decât să se concentreze pe o abstragere şi o extrapolare pedantă, puristă a operelor de artă din mediul lor istoric – din ansamblul divers şi bogat al artei din România în prima jumătate a secolului 20 – expoziţia de faţă survolează un fenomen cultural deosebit de dens şi de complex, acela al coabitării, tensiunii, discordiei şi modelării reciproce a modernismului, avangardismului şi tradiţionalismului în perioada interbelică." – Erwin Kessler