Concert Viţa de Vie la Cracovia

În data de 11 iulie 2010, la ora 19.00, a avut loc concertul formaţiei Viţa de Vie, în cadrul Festivalului Culturii Române la Cracovia. Atmosfera din Clubul Fabryka (ul. Zabłocze 23, lângă fosta Fabrică a lui Schindler)a fost animată înainte şi după concert de DJ Funklore. Concertul a fost organizat de Institutul Cultural Român din Varşovia în colaborare cu Alchemia.
Viţa de Vie, înfiinţată în 1996, este una dintre cele mai populare formaţii din România. Piesele lor, o combinaţie de rock alternativ, rap, hardcore, jazz şi reggae, au cucerit atât publicul, cât şi critica. Primul album, "Rahova", a apărut în 1997, dar recunoaşterea a venit doi ani mai târziu cu cel de-al doilea album, "Fenomental", pe care s-au aflat hiturile "Basul şi cu toba mare" şi "Vino la mine", piese de rezistenţă în timpul concertelor. Albumul "Extra" a fost lansat în 2001, iar pentru el formaţia a colaborat cu artişti diferiţi, de la Paraziţii (hip-hop) la Şuie Paparude (muzică electronică). În 2002, Viţa de Vie a scos albumul "Doi", iar doi ani mai târziu au editat colecţia de hituri "9704". Ultimul lor album, "Egon", a apărut în 2007.
Viţa de Vie: Adrian Despot – voce, chitara, Sorin Dănescu - clape, efecte specale, Sorin Tănase - tobe, Cezar Popescu - chitara, Adrian Ciuplea – bass