Eugen Ionescu
PREZENT TRECUT, TRECUT
PREZENT [fragment]
„Doar cei care au ceva de spus trebuie să vorbească, trebuie să scrie. Toată lumea are ceva de spus. Eu sunt toată lumea sau o parte din toată lumea. Am ceva de spus. Lucrul acesta nu e cu totul adevărat: cei care nu sunt decât toată lumea nu au nimic de spus, fiindcă ceea ce ar spune ei toată lumea o spune. Trebuie să fiu pe jumătate toată lumea, adică puțin toată lumea, jumătate ceilalți, jumătate eu însumi: „Toată lumea” este acel „se” impersonal, este vidul. Trebuie să fii personal. Eu este ceea ce se opune celorlalți, ceilalți sunt cei care mi se opun mie. Această opoziție, acest echilibru constituie datul personal.
Trebuie să încerc să spun și să mă spun. Asta înseamnă a te realiza. A realiza înseamnă a exista. Nu trebuie să fii un mare ideolog, vor fi destui după acest război, prea mulți „gânditori”, adică acei oameni care trag concluzii de viitor dintr-un trecut care nu va mai putea fi viitor. Ceea ce va reveni în viitor din acest trecut nu va mai fi recunoscut. Trebuie să fii tu însuți, Vrând să fii tu însuți, nu trebuie să te temi să fii banal, ca să poți fi reprezentativ. Tot ceea ce poate părea banal sau superficial sau plat poate să devină, în douăzeci de ani, sau în cincizeci de ani, pasionant, extraordinar. Lucrurile trebuie văzute de foarte de sus. Nu trebuie să mă las prins în cursa ideologiilor, aceste clișee efemere, aceste adevăruri fără anvergură ale zilei, care pretind, de exemplu, că literatura individualistă este perimată; că trebuie să se scrie într-un spirit „colectivist” pentru a exprima lumea nouă, naționalistă sau comunistă, nazistă sau de un alt fel. (De fapt, ideologiile și literaturile ideologice, modele ideologice sunt perisabile. Lucrul acesta se observă azi, în 1967, referitor la modele ideologice de acum douăzeci și cinci sau treizeci de ani: dar nu se observă încă faptul că modele ideologice de astăzi sunt la fel de perisabile ca cele din 1935 [...])
Trebuie să fii deasupra acestor lucruri, să zbori deasupra timpului tău, să treci de-a curmezișul ca să nu dispari împreună cu el. Poate fiindcă sunt slab, sau poate fiindcă sunt puternic, căci ceea ce pare slăbiciune poate fi forță, voi rezista crizelor, curenților, fluxului și refluxului timpului, nu în afara timpului meu, ci luptând cu timpul meu, în contra curentului, în opoziție și exprimându-mi timpul, tocmai prin această opoziție față de el, iar această opoziție nu se manifestă prin ideologii, căci acestea nu sunt decât valurile destinate să dispară; nu voi fi un alt val, ci o stâncă, poate, adică o permanență omenească, un soi de conștiință universală, câteodată acoperită de valuri, dar întotdeauna acolo. A nu te lăsa dus. A-ți păstra luciditatea, a nu fi înșelat, a judeca lucrurile cu bun simț, ideologiile sunt smintite, toți oamenii sunt ideologi, toți oamenii sunt pasionat și fanatic ideologi; ceea ce ideologii numesc simțul comun este de multe ori absență „a simțului excepțional”. Ideologiile sunt crize.
Și dacă voi ajunge să am un nume, va fi mare lucru și în același timp nu cine știe ce. Șansa poate să facă ca ceea ce scriu să găsească un moment propice, un timp nici prea apropiat, în care furtuna mai bântuie încă, nici prea îndepărtat, când furtuna va fi încetat de mai multă vreme. Chiar dacă aș reuși să găsesc o posteritate binevoitoare, ce contează, tot nu merită efortul. Singura preocupare, care-l ridică pe om peste el însuși, este preocuparea pentru absolut, vreau să spun obsesia, aspirația esențială a absolutului. Epoca noastră este o epocă decăzută, pentru că preocupării pentru absolut i s-a substituit problema politică, frenezia politică; când omul nu se mai preocupă de problemele cauzelor ultime, când îl interesează doar destinul unei națiuni politice, al economiei, când marile probleme metafizice nu-l mai fac să sufere, îl lasă indiferent, umanitatea e degradată, devine bestială. Nimic nu-mi pare mai trist și stupid decât să-ți vinzi viața unui partid politic oarecare. Să suspectăm minciuna care pretinde că ceea ce este politic este și spiritual și că politica este și un răspuns metafizic.
Politica nu mai este organizarea cetății, ea este dezorganizarea ei, ea e dorința de perturbare și distrugere, ea e perturbare pentru perturbare, revoluție pentru revoluție, ea e voința de distrugere a realizărilor spiritului care se ascunde: revoluțiile schimbătoare, tiraniile și cenzurile, revoluțiile culturale sunt distrugerile culturii, revoluțiile culturale ard cărțile, distrug monumentele. Vedem lucrul acesta și în zilele noastre, în 1967, astăzi ca și pe vremeea lui Savonarola, acolo unde bântuie interdicțiile; revoluțiile moderne, cu falsele lor religii, sunt asemenea revoluțiilor creștine care distrugeau culturile păgâne, ele sunt precum credința musulmană care distrugea Bizanțul și monumentele Atenei. Toate revoluțiile distrug bibliotecile din Alexandria.
*
Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresați, primul lucru care trebuie făcut este să se obțină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încep să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Și iată-i pe purici avansând încet, prostiți; ei pot fi împinși cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.
Încerc iar să tresar
sau să sar, dar din ce în ce mai rar, cu din ce în ce mai puțină
convingere. Când va fi pace, când frontierele se vor fi deschis,
când mi se va înapoia libertatea, poate că nu voi mai îndrăzni
să sar de teamă că mă voi ciocni de paharul invizibil.
Dar nu, nu voi mai avea
totodeauna reflexele mele.
*
Există oameni care nu sunt deranjați de aspiratoare, de zgomotul mașinilor, de scaunele șubrede sau șchioape pe care se stă rău, există și oameni care nu văd casele urâte sau frumoase, care se acomodează cu frigul sau cu căldura, nici cu frigul, există de asemenea oameni pentru care lumea exterioară e egală, se acomodează cu ea, sau nu prea se acomodează, sau nu se acomodează deloc. Pe mine totul mă chinuie. Nu sunt niciodată la mine acasă. Se spune că am un caracter îngrozitor, dar nu sunt făcut pentru așa ceva. Sau mai degrabă, simt profund condiția mea de a fi în lume ca absolut inadmisibilă.
*
Am fost
foarte prost distribuit. Poate că eram făcut să fiu spectator. În
loc să fiu spectator, am fost pus să joc în piesă. Nici măcar
rolul principal. Nici măcar un rol oarecare. Sunt o siluetă, un mic
figurant. Figurantul nu poate să vadă totalitatea spectacolului, el
zărește câteva sfori, reversul câtorva decoruri, pe regizor
care-l tiranizează, propria uniformă de bătrân halebardier, un
metru pătrat de platou. Sunt unul dintre numeroșii figuranți.
Halebardier. Sau unul dintre numeroșii figuranți care fac pe
ocnașii. Nu am de spus decât o replică.
*
Idei generale,idei prea generale. Idei foarte generale. Idei nu foarte generale. Idei prea puțin generale. Ideile generalului. Ideile generălesei. Generoasa generăleasă. Ideile generoase ale generoasei generălese. În general, ideile generale ale generălesei sunt generoase. Generalii, generos invitați la repetiția generală. Generali ai tinerei generații. A genera generali. În general, poate fi numită generația generalilor. Genele. Jena. A jena pe generosul general al tinerei generații. Să ne regenerăm generalii. Un general regenerat. June și jenant general. Acest general regenerat al junei generații devine jenant. Ajunarea prelungită îl jenă pe junele general generos. Generos general, nobil cal? Nu vă jenați, ajunați, juni generali generoși. În general, generosul general al junei generații se ducea la Genova să ajuneze fără jenă, să-și regenereze genialitatea și să-și generalizeze ideile, cromozomii și genele lor în general jenate. Generozitate generală. Generali jenanți, jenați de persoane jenante. Generozitate generală, generozitate generală, generație generoasă.”
[©Humanitas,
traducerea Simona Cioculescu]
