Dragi cititori,
Din aprilie și
până în octombrie vă invităm la o paradă săptămânală a
celor mai noi cărți românești, traduse în Polonia. Pe scena
intitulată „Cartea săptămânii” vor urca pe rând, o dată la
șapte zile, vedetele sezonului, proaspete și pline de vervă,
însoțite de garderoba special pregătită pentru show.
În
acest an, în sezonul primăvară-toamnă se poartă cărțile
românești! Lungi, scurte, vesele sau mai puțin, serioase,
visătoare, colorate, monocrome – combinațiile sunt nesfârșite,
iar libertatea abolută!
Spectacolul literar a început!
INSULA
LATINĂ.
ANTOLOGIA NONFICȚIUNII ROMÂNEȘTI
Editor:
Fundația Centrul KARTA , Varșovia, 2018
Selecție,
pregătire și comentarii: Bogumił
Luft
Traducerea
în limba polonă:
Błażej
Brzostek, Radosława Janowska-Lascar, Ireneusz Kania, Jerzy
Kotliński, Bogumił Luft
Seria:
Mărturii ale secolului al XX-lea
Selecție
de mărturii românești care înfățișează istoria din secolul al
XX-lea a României – o țară apropiată, dar totodată în mare
măsură străină și diferită în experiențele ei de Polonia.
Prin vocea conducătorilor, politicienilor, fețelor bisericești,
artiștilor, disidenților, observatorilor, dar și a „oamenilor
obișnuiți” - care trăiesc și co-creează această istorie –
cartea povestește despre destinul României, cultura și identitatea
ei.
Volumul, apărut cu
sprijinul Centrului Cărții (ICR), cuprinde texte semnate, printre
alții, de Martha Bibescu, Mihail Sebastian, Alexandru Paleologu,
Virgil Ierunca, Dan M. Brătianu, Regina Ana a României, Ioana
Raluca Voicu-Arnăuţoiu, Adrian Cioroianu, Gheorghe Leahu, Doina
Cornea, Corneliu Coposu. Perioada istorică reflectată în aceste
texte este cea cuprinsă între 1918 şi 1989, împărţită în
patru capitole-epoci: România Mare (1918-1939), Al Doilea Război
Mondial (1939-1945), Noua ordine (1946-1964) şi Vremea
Conducătorului (1965-1989).
Am reușit să vă
stârnim curiozitatea?
Vă
invităm la lectura unui fragment din carte:
„Expoziția națională din Parcul Carol (vara-toamna 1906)
Puțini
dintre românii de astăzi știu că în anul 1906, la București,
s-a petrecut un episod de istorie care a schimbat poate pentru
totdeauna reperele vieții naționale. Vă propun aici să rememorăm
această poveste, care vorbește despre simboluri și despre orgoliu,
despre istorie și despre speranțele poporului românilor de-acim o
sută și mai bine de ani.
Celor
mai mulți dintre dumneavoastră anul 1906 nu le spune azi mai nimic.
Totuși, pentru generația bunicilor bunicilor noștri, lucrurile se
vedeau altfel. Anul 1906 a fost, în viața românilor de atunci, o
triplă sărbătoare. În primul rând, se aniversau 25 de ani de
când România devenise regat, în 1881; apoi, tot atunci se
aniversau și 40 de ani de la întemeierea dinastiei române; și, în
fine, tot în acel an se aniversau 1800 de ani de când Traian
cucerise Dacia și înscrisese pe orbita Occidentului pământul ce
avea să fie România.
Pentru
a celebra această întreită aniversare, guvernul țării și
primăria Bucureștiului au organizat o mare expoziție națională.
Era, pentru români, o premieră – dar și manifestarea unei
frumoase ambiții. Expozițiile de acest gen erau, în acel moment,
la mare vogă în Europa. Cele mai fastuoase expoziții se organizau
deja de ani buni la Paris sau la Londra – iar ele nu aveau numai un
caracter național, ci de-a dreptul universal. Expoziția națională
de la București dorea să aducă și pe plaiurile noastre această
modă – pe care oricum elita românească o cunoștea bine din
călătoriile sale.
În
organizarea expoziției din 1906 s-au prins Parlamentul țării,
Guvernul, tânăra Academie Română, Universitatea din București,
Primăria Capitalei și multe firme private. Terenul ales ca décor a
fost oferit de niște mlaștini din partea de Sud a orașului, din
cartierul Filaret – adică fosta Câmpie a Libertății din 1848,
sau Parcul Carol din Bucureștiul de azi. Deschiderea mărețului
eveniment s-a făcut în dimineața zilei de 6 iunie 1906, când
Regele Carol I și Regina Elisabeta au tăiat simbolic panglica
inaugurală în zona care de atunci se cheamă Arenele Romane.
Astăzi, când merg la spectacolele pop-rock găzduite de aceste
Arene, tinerii trebuie să știe că pășesc pe urma primului rege
al țării – chiar dacă scopul vizitei e puțin diferit.
Suprafața
totală a acestui colț de București răsărit practic peste noapte
în vara lui 1906 era de 41 de hectare. Un lac, mai multe insule,
cascade și peșteri, biserici, grupuri statuare, o rezervație
zoologică, un teatru de vară și multe altele – plus un arc de
triumf– au fost amenajate în acest loc, pentru a arăta
dezvoltarea recentă și ambițiile de viitor ale României. Toate
ministerele și multe firme românești aveau propriile pavilioane.
Expoziția din 1906 n-a fost scutită de scandaluri. Ambasadorul
Turciei la București a protestat când în festivități au apărut
tunurile bateriei de la Calafat, care luptase în Războiul de
Independență. La fel, autoritățile imperiale de la Budapesta au
fost deranjate de numărul mare de români din Transilvania care au
venit cu trenul până la București pentru a vedea această
manifestare. Spre deosebire de autoritățile austro-ungare, care
măcar i-au lăsat pe transilvăneni să vină, autoritățile Rusiei
țariste nu le-au dat voie românilor din Basarabia să treacă
granița Prutului. Dar au fost și multe momente emoționante:
printre ele, darul pe care primăria din Roma l-a făcut cu acea
ocazie Bucureștiului. Este vorba despre statuia Lupoaicei
Capitoline, care în acești mai bine de 100 de ani s-a plimbat prin
diferite zone ale Capitalei noastre și se află acum pe Bulevardul
Magheru. Toți vizitatorii – români sau străini – care intră
în Centrul Vechi al Capitalei se află la doi pași de acest simbol
al latinității noastre.
Expoziția
din 1906 s-a desfîșurat pe parcursul a șase luni: de la începutul
lui iunie până la sfârșitul lui noiembrie. De pe urma ei, așadar,
au rămas un mare parc al Bucureștiului și mai multe clădiri,
bisericești sau laice.
Dar
a mai rămas ceva: Nicolae Iorga spunea că atunci, în 1906,
Bucureștiul a devenit capitala tuturor românilor. Imaginați-vi-i
pe ardelenii care coborau uimiți în Gara de Nord și erau conduși
de bucureșteni, cu mare alai, pe Calea Victoriei spre Sud, până în
Parcul Expoziției.
Morala
poveștii noastre este aceea că unirea din 1918 s-a pregătit și
atunci, în anul 1906.”
[fragmentul publicat în antologie face parte din volumul Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, de Adrian Cioroianu, Ed. Curtea Veche, București, 2013]
Ce scriu pasionații lecturilor în și despre Insula latină. Antologia nonficțiunii românești:
Cum a apărut România – țară de cultură latină în Europa Sud-Estică – înconjurată de popoare slave și alte culturi ale regiunii, departe de țările de sorginte romanică ale Europei Occidentale? Existența României este rezultatul unui concurs fericit de împrejurări, dar în principal al marii dorințe de construire și păstrare a propriei identități, manifestată de o populație pe care influența Imperiului Roman asupra teritoriului locuit de ea la începutul primului mileniu a marcat-o prin legătura culturală cu Occidentul latin. [Bogumił Luft]
România
este aproape. În ultima vreme din ce în ce mai aproape, chiar și
numai datorită prezenței în comunitatea europeană, dezvoltării
intense a turismului și a legăturilor directe, dar și datorită
literaturii – științifice, de reportaj și beletristicii
referitoare la România și episoadele istoriei comune cu Polonia.
Ceea ce atrage la ea este totuși caracterul îndepărtat –
neasemănarea moștenirii culturale, care face ca teritoriul ei să
fie fascinant de diferit. Mozaicul mărturiilor locuitorilor României
exact acest lucru ar trebui să redea – specificul românității.
[…]
În
paginile publicației iau cuvântul reprezentanții diverselor medii,
straturi sociale, profesii și etnii – de la prințesa căsătorită
cu regele României sau președintele republicii, trecând prin
artiști, politicieni, preoți, disidenți, ajungând până la
oamenii „obișnuiți”, care co-creează și relaționează
istoria. Se regăsesc și referiri la istoria poloneză și la
legăturile dintre cele două popoare – în principal în contextul
celui de-Al Dooilea Război Mondial, când acestea sunt cele mai
puternice. […]
Cartea
este menită să ajute la descoperirea României, o țară în esența
ei totuși necunoscută. Urmărind istoria României în secolul al
XX-lea, se poate observa că experiențele ei – atât succesele,
cât și eșecurile – sunt trăite extrem de intens, cumva
supradimensionat comparativ cu obișnuințele polonezilor, care
privesc secolul al XX-lea din perspectiva proprie – totodată sunt
pline de echivoc.Se
deschid astfel noi perspective de a înțelege ce au făcut nazismul
și comunismul în această partea de Europă, dar și în ce fel
statul român și societatea au constribuit la procesele survenite.
Observarea și înțelegerea alterității României poate fi u punct
de plecare pentru reflecția asupra propriei identități, căci ne
scoate din lumea ”evidențelor” date de punctul de vedere și
mentalitatea poloneze.
[Anna
Richter, redactorul antologiei]
Rumunia.
Kraj zbudowany na sprzecznościach:
https://polskieradio24.pl/8/3866/Artykul/2206991,Rumunia-Kraj-zbudowany-na-sprzecznosciach
Łacińska
wyspa. Antologia rumuńskiej literatury:
https://www.rdc.pl/podcast/radioczuly-przemytnicy-zycia-oraz-lacinska-wyspa-antologia-rumunskiej-literatury/
(de la min. 7.42)
Vă
invităm pe pagina Centrului
KARTA
și
pe pagina de
Facebook a
Institutului Cultural Român de la Varșovia.
