Dumitru Crudu
FALSUL DIMITRIE - antologie
[fragmente]
ieri
pompele funebre astăzi sunt închise
e duminică și-au luat zi liberă
iar eu voiam să intru să mă
interesez de anumite lucruri
să întreb dacă sicriele sunt de
mărimi
diferite să întreb ce greutate au
și peste cât timp vor putrezi
și desigur cât costă
voiam să știu lucrurile astea
pentru a-mi îmbogăți cultura
generală
și voiam să mai stau la o parolă
cu vânzătoarea aia nouă și tânără
dar pompele funebre astăzi sunt
închise
eu îmi fumez singur țigara în fața
ușii
și îmi amintesc cum ieri
vânzătoarea aia nouă și tânără
se plictisea
de moarte la geam
Dimitrie
Dimitrie și-a tras ciorapii și abia
după aia
s-a hotărât să scrie și-a tras
pantalonii
și cămașa și abia după aia
a început să scrie
era gol și nu îndrăznea să
scrie nici un rând
îi era rușine sau poate
îi era frică
și-a îmbrăcat puloverul și paltonul
și abia atunci a început să scrie
Dimitrie era în baie a dat drumul la
apă și-a
pus căciula și-a tras mănușile
și-a încălțat bocancii și-a pus
fularul și abia atunci
a început să scrie
dimitrie era gol gol și nu îndrăznea
scrie nici un rând
îi era rușine sau poate teamă
hainele au insomnie
hainele au insomnie
sunt strâmte
sunt largi
nu îți vin
sunt autonome
nasturii tăi
prea mulți
doi nasturi lipsesc
toți sunt albi
prea puțini negri
nasturi miopi
mâna se întinde spre guler
îl îndreaptă
gulerul palid
ascunde dorințe
haine străvezii
apoase
curg în jos
se evaporă
ceainicu-i fără capac
trebuie să-i torni apă
robinetu-i deschis
apa-i fierbinte
dușmănoasă
fularul pe scaun
răsfirat
un capăt pe podea
pe divan scurta
tolănită
moleșită
indiferentă
fără griji
alături
ciorapii blegi
sinceri
taciturni
ticăie
e ora opt
umbrela lenevoasă
închisă în sine
pe fereastră
strada
poarta închisă
poarta ca un câine
la geam perdele
roșii verzi
perdele luminoase
draperii întunecate
sumbre
pe trup perdele
scurte
până la tălpi
sună ceasul
e ora șapte
cămăși pe balcon
pe balustradă
ude
triste
melancolice
o cămașă cade jos
afară e vânt
se anină de un copac
în casă
mătura
ascunde în antreu
cu spatele
gunoiul
spune bancuri
bancuri noi
umbrela
se prăpădește de râs
***
Când
aveam trei ani taică-meu își punea
mâinile
pe piept, își întindea
picioarele
spre ușă, le lipea unul de altul
cu
degetele în sus, își închidea ochii, și nu
mai
respira
stătea
țeapăn țeapăn și eu îl zgâlțâiam dar el
stătea
țeapăn țeapăn
și nu
mai respira
zilele
acestea, Zoia Gheorghievna și-a pus mâinile pe piept și a
încetat
să mai respire
dar eu,
vorba lui Berryman, de mult nu mai am trei ani
