În 15 ianuarie, zi simbolică pentru cultura română, ICR Varșovia împreună cu Centrul Internațional pentru Cultură de la Cracovia (MCK) invită publicul la un eveniment care are în centru una dintre importantele premiere editoriale ale iernii 2025/2026 în Polonia: volumul Carpații. Povestea unor munți al profesorului Maciej Janowski, publicat de MCK în prestigioasa serie Biblioteka Europy Środka / Biblioteca Europei Centrale.
Evenimentul, găzduit începând cu ora 18.00 de Centrul Internațional pentru Cultură (Rynek Główny 25), îi va aduce în fața publicului pe autorul cărții, prof. Maciej Janowski, și pe prof. Jacek Purchla, fondatorul și directorul, timp de 27 de ani, al Centrului cracovian, una dintre autoritățile intelectuale de netăgăduit ale Poloniei contemporane.
Cartea lui Maciej Janowski, Carpații. Povestea unor munți, tratează tematic întregul lanț al Carpaților — de la Bratislava până la Porțile de Fier, de la Bieszczady până la Munții Bihor — și descrie istoria acestei regiuni din preistorie până în prezent. Pentru autor, Carpații reprezintă un spațiu în care omul și peisajul sunt predestinați, iar istoria se derulează în ritmul văilor și al trecătorilor.
Janowski prezintă Carpații ca pe o zonă multinațională, unde timp de secole au coexistat diferite grupuri etnice și religioase: polonezi, ruteni, slovaci, maghiari, români, cehi, evrei, germani. În acest peisaj care se întinde între culturi și imperii, „montaneitatea” devine o categorie culturală, un mod de viață și de gândire modelat de natură, credințe și artă. Autorul analizează, de asemenea, perioada transformărilor postbelice: strămutările, industrializarea, schimbările survenite la nivelul peisajului și memoriei. În această parte se poate observa ciocnirea moștenirii imperiilor cu realitatea statelor socialiste, iar apoi cu procesul de transformare de după anul 1989. Fără exaltare, dar cu atenție literară și erudiție istorică, autorul conturează o panoramă a Carpaților care nu au un singur centru.
Prof. Maciej Janowski este istoric, director al Institutului de Istorie al Academiei Poloneze de Științe și, în același timp, un pasionat al drumețiilor montane. A fost timp de mulți ani lector la Universitatea Central Europeană (pe atunci cu sediul la Budapesta). Cercetările sale se concentrează asupra istoriei Poloniei și Europei Centrale, în special în „lungul secol al XIX-lea”. Impresionanta sa activitate științifică a fost apreciată, printre altele, în anul 2009, când a primit Premiul pentru Istorie al revistei „Polityka”, Premiul Bibliotecii Raczyński și Premiul „Jerzy Giedroyc”, din postura de coautor al cărții Dzieje inteligencji polskiej do roku 1918 / Istoria intelectualității poloneze până în anul 1918 (trei volume, împreună cu Jerzy Jedlicki și Magdalena Micińska).
Prof. Jacek Purchla este la nivel mondial unul dintre principalii experți în domeniul patrimoniului cultural. Derulează cercetări privind dezvoltarea orașelor, istoria socială și istoria artei secolelor XIX și XX, precum și teoria și protejarea patrimoniului cultural. Autor a peste patru sute de lucrări științifice, inclusiv numeroase cărți. Fondator și director timp de 27 de ani al Centrului Internațional pentru Cultură, unde îndeplinește în prezent funcția de consilier al directorului pe probleme științifice. De asemenea, este vicepreședinte Europa Nostra și, din 2024, președinte al Juriului Premiilor pentru Patrimoniu Cultural / Premiilor Europa Nostra. În perioada 2015–2020 a fost președinte al Comitetului Polonez pentru UNESCO, iar în 2016–2017 președinte al Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO.