Alexandru Potcoavă
VIAȚA ȘI
ÎNTOARCEREA UNUI HALLE [fragment]
„[...] Cam așa a început pentru mine acea lună. Restul l-am tăiat din ziar.
Pe 6, am citit că deviza Revoluției Franceze, Liberté, Egalité, Fraternité, dispare de pe bani la ordinul mareșalului Pétain, fiind înlocuită cu „Muncă, Familie, Patrie”. Iar Manolescu Maria, profesoară de liceu la Iași, s-a sinucis când s-a descoperit că își falsificase certificatul de naștere, în care schimbase locul venirii pe lume din New York în Iași și ascunsese că mama ei era evreică.
Pe 7 am aflat că Viena va fi complet eliberată de evrei. În ziua dinainte, o mie o sută fuseseră transportați la Lublin și se spunea că acolo vor ajunge toți, în ritm de douăsprezece trenuri pe lună, până se va împlini dorința mareșalului Göring. Care a stabilit că-n patru ani nu se va mai găsi un evreu în Viena. Cei care aveau locuință erau instruiți ca la plecare s-o închidă și să pună un vecin de încredere s-o supravegheze. Până când, însă, dacă nu vor mai fi lăsați să se întoarcă? m-am întrebat.
Pe 11, s-a spus că se introduc două zile cu mămăligă pe săptămână. Și marți va deveni Mamaliga-Tag, nu numai luni. Însă decizia ministerului a fost comunicată brutarilor timișoreni abia pe la prânz, când apucaseră să coacă pâinea. Așa că o delegație a brutarilor, cu Alexandru Sechei și Iosef Petri în frunte, s-a dus la Prefectură și a cerut să se facă o excepție, ca să poată vinde în acea zi. Dar prefectul Nasta tocmai îl însoțea pe ministrul Educației într-o vizită prin școli, astfel că propunerea a rămas în aer și pâinea în raft până la închiderea ediției.
Pe 12, Consiliul pentru Reclame din Berlin a interzis denumirea comercială „țigaretă de damă”, neconformă cu directivele enunțate la conferința Sănătatea poporului și reclama.
Pe 16, Banater Deutsche Zeitung, ziarul din care vă tot citez, a devenit Südostdeutsche Tageszeitung și și-a pus în sfârșit svastica pe frontispiciu, ca organ de presă al Grupului Etnic German din România.
Pe 18, în Cimitirul Eroilor de pe Calea Aradului s-au depus coroane la monumentul Zeppelin, al dirijabilului prăbușit lângă Timișoara în vremea Marelui Război. Pe aceeași dată, generalul Hube a ajuns la Sibiu, unde a fost primit de Gauleiter-ul Ardealului, Hans Fromm, în sala festivă a palatului Bruckenthal. La Timișoara, delegația brutarilor, cu aceiași Sechei și Petri, a obținut permisiunea Prefecturii să vândă chifle și în zilele cu mămăligă. Iar la Târgoviște, toate firmele evreiești urmau să fie șterse din Registrul Comerțului.
Pe 21, s-au interzis firmele în maghiară. Conform unui ordin al Ministerului de Interne, toate inscripțiile și firmele în maghiară trebuiau să fie înlocuite cu denumiri în română.
Pe 23 s-a anunțat decretul-lege prin care li s-a interzis evreilor să treacă la altă religie. Un alt articol calcula că o treime din căsătoriile încheiate în ultima perioadă la Timișoara erau mixte. La nemți, două sute patruzeci și opt de bărbați luaseră de neveste o sută cincizeci și două de nemțoaice, șaptezeci și trei de maghiare, paisprezece românce, două sârboaice, o cehoaică și – „din păcate, s-a-ntâmplat și asta”, s-a exprimat jurnalistul – șase evreice. „În ce le privește pe maghiare”, a continuat acela, „se poate să fie vorba tot de femei germane, cu părinți ce-au adoptat cândva nume ungurești și cărora prin această cununie le-au spălat păcatele, iar copiii vor reveni în sânul poporului german. Cât despre cei ce-n dansul lor în jurul Vițelului de Aur au pus mai presus banii decât rasa însurându-se cu evreice, aceștia au săvârșit cea mai cruntă trădare. Nu le dăm aici numele, pentru că s-au exclus singuri din neamul nostru și nu dorim să mai avem de-a face cu ei”, a decis ziaristul, decretând că „păstrarea purității sângelui trebuie să devină lege și în orașul nostru!”.
Pe 23, în cadrul unei ceremonii la frontiera ungaro-sovietică, o delegație de la Moscova a restituit părții maghiare cincizeci și șase de drapele ale honvezilor capturate de armata țaristă în 1849. Concomitent, în capitala URSS ambasadorul ungar i-a dăruit lui Stalin traducerea în maghiară a poemului epic Viteazul în blană de tigru de Rustaveli. Fiind gruzin, Stalin a arătat un interes deosebit pentru această operă în care e cântată patria lui.
Din 26, s-au introdus patru zile fără carne pe săptămână: marți, miercuri, joi și vineri.
Pe 27, la Viena, Iugoslavia s-a alăturat Pactului Tripartit și președintele Consiliului de Miniștri iugoslav a spus că „acum totul este în ordine”.
Însă a doua zi Regele Petru al II-lea a preluat puterea la Belgrad și înțelegerea a căzut, ceea ce mi-a întors hotelul pe dos. Ofițerii stăteau să rupă ușa, să năvălească în Iugoslavia, și o mulțime de etnici germani erau gata să-i fugărească pe străzi pe sârbii din Timișoara. Văzusem asemenea porniri și-n 1914. Dar acum, șvabii cu un ochi plângeau și cu unul râdeau, căci pe 28 a picat și vestea exproprierii imobilelor evreiești din orașe. Asta după ce prin decretul emis pe 5 noiembrie 1940 se confiscaseră proprietățile evreilor din mediul rural. Iar noua lege lăsa și posibilitatea înființării unor cartiere evreiești. Urma să ia și Timișoara modelul Varșoviei?
Pe 30, în fine, un titlu m-a anunțat că „vine ziua-n care și ultimul evreu va pleca din Europa”. La sfârșitul întâlnirii antisemiților de la Frankfurt și probabil înainte să meargă la un concert cu Simfonia a 9-a de Beethoven, preferata lui, Alfred Rosenberg, ideologul partidului nazist, a declarat că „problema evreiască în Europa își va găsi rezolvarea când și cel din urmă evreu va părăsi continentul. Și ziua asta o să vină, chiar dacă vor mai trece cincisprezece sau douăzeci de ani până atunci”.
Până atunci, la începutul lui aprilie 1941 am avut parte de recensământul populației. O populație împărțită-n două categorii: arieni și evrei. Pentru evrei a existat un formular special, formularul 10. Mi s-a părut interesant că într-una dintre rubrici s-a notat numărul de cărți din casă, iar echipa de recensământ a verificat prin întrebări dacă le-am citit sau sunt de decor.”