Norman Manea si Dan Lungu la Festivalul de literatură Tanpinar Istanbul
In perioada 31 octombrie - 3 noiembrie 2009 s-a desfăsurat prima editie a Festivalului de literatură Tanpinar Istanbul, eveniment organizat de Agentia literară Kalem, cu sprijinul institutelor culturale străine din Istanbul si a unor prestigioase edituri. La festival
Fanfara Shavale la Balkan Boat-Istanbul International Jazz Festival (editia a XVI-a)
În perioada 2-15 iulie se desfăsoară a XVI-a editie a Festivalului de Jazz Istanbul, cel mai mare eveniment local de acest gen, în organizarea Fundatiei Istanbul pentru Artă si Cultură. Dacă în anii trecuti una dintre principalele atractii ale festivalului a fost
Simpozionul international Scriitori români la Istanbul
Vor fi prezentati, pe bază de materiale si interpretari noi, Dimitrie Cantemir (prof. univ. dr. Mihai Maxim), Ion Ghica (doc. dr. Ali Fuat Ogrenc,de la Fac. de Litere a Univ. Istanbul,care a consacrat o teză de doctorat lui Ion Ghica,in calitate de Bey de Samos), Mihai
Martisor
Rosu simbolizează iarna, iar albul este simbolul renasterii. Este oferit pe 1 Martie, începutul anului nou în trecut, moment în care oamenii trebuiau să se protejeze de spiritele rele. Se credea că cine poartă snurul alb-rosu va fi puternic si sanatos tot anul urmator.
Workshop de traducere la ICR Istanbul
Workshop-ul îsi propune să facă vizibilă pe piata cărtii din Istanbul prezenţa traducătorilor de limbă română, în desfăsurarea sa fiind incluse si întâlniri cu editori turci. Evenimentul din acest an reprezintă o continuare a atelierului organizat la Istanbul
Moment Eminescu
Vor vorbi prof. univ. dr. Mihai Maxim, directorul ICR Dimitrie Cantemir, care va face o scurta prezentare a personalitatii si operei marelui poet, si scriitorul si traducatorul Ali Avi Narcin, care va relata despre receptarea lui Eminescu in Turcia si va impartasi din experienta
Arhivele Unirii-1 Decembrie 1918
Expozitia a fost transmisă în format electronic de către Directia Arhivelor Diplomatice din Ministerul Afacerilor Externe al României, iar pentru realizarea ei logistică la Istanbul ICR Dimitrie Cantemir a primit un generos sprijin din partea Arhivelor Otomane de pe
a 27-a editie a Târgului Internaţional de Carte de la Istanbul
Târgul este organizat de Tüyap Fairs and Exhibitions Organization Inc. , companie fondată în 1979, cu experienţă bogată în organizarea de târguri şi expoziţii cu tematică diversă, atât pentru un public local, cât şi unul internaţional. Manifestarea se
DIMITRIE CANTEMIR / KANTEMİROĞLU 1673-1723
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul amintit şi cu Conservatorul de Stat al Universităţii Tehnice Istanbul, în cadrul căruia a fost înfiintată, de către prof. dr. Şehvar BEŞIROĞLU, Formaţia Kantemir, specializată în interpretarea compozitiilor
Grupul Einuiea în concert în Beyoğlu
Einuiea este un grup bucureştean înfiinţat acum patru ani. Are până acum un singur disc editat, Povestiri bizantine, care reface subiectiv traseul muzical al Bucureştiului vechi. Cel de al doilea album este în plină producţie. Se numeşte Noa şi este străbătut
Concert cameral
ICR Istanbul marchează prin acest concert înfrătirea dintre cele două prestigioase institutii, Universitatea de Arte Iaşi si Conservatorul Universităţii Tehnice – Istanbul, oferind părtii turcesti posibilitatea de a intra în contact direct cu reprezentati de seamă
Fanfara Ciocarlia în concert extraordinar pe malurile Bosforului
După succesul înregistrat în concertul oferit de către Taraful Haiducilor pe 29 martie, desfasurat cu casa închisă, membrii Fanfarei Ciocarlia, supranumiti şi dervisii alămurilor din Romania, au oferit un concert unic, în organizarea prestigioasei firme Shaman World