Binecunoscuta actrita, castigatoare a premiului BAFTA, interpreteaza rolul pricipal in piesa 4:48 Psychosis de Sarah Kane, in regia lui Christian Benedetti. Piesa este produsa special pentru Young Vic, dupa ce in 2001, acelasi regizor a montat-o in premiera mondiala.
Plina de umor negru, 4:48 Psychosis este o explorare a pierderii controlului asupra propriei vieti, alternand intre realitate si fantastic, intre visare si constienta. Rolul Aneimaria Marinca vorbeste despre capacitatea oamenilor de a iubi si de a stabili legaturi, caracteristici ce pot fi regasite in intreaga opera a autoarei Sarah Kane - care s-a sinucis la 28 de ani, dupa ce a scris cinci piese care au uimit lumea teatral?.
Anamaria Marinca a castigat titlul de Cea mai buna Actrita in 2005, la British Academy Television Awards (BAFTA), pentru rolul din filmul Sex Traffic, drama realizata de CBC/Channel 4. In 2007, a primit premiul pentru Cea mai buna actrita a anului la Festivalul International al Filmului de la Stockholm, pentru rolul Otilia din filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile de Cristian Mungiu, care a obtinut Palme d'Or la Festivalul de la Cannes. Recent a jucat alaturi de Liam Neeson si James Nesbitt in filmul Five Minutes of Heaven produs de BBC TV si in Hotel Babylon, produs de BBC1.
Christian Benedetti este Director artistic la Teatrul Studio Alfortville din Paris, apreciat pentru productii de exceptie ale dramaturgilor contemporani Edward Bond, Sarah Kane si Mark Ravenhill. In 2007, acelasi regizor a pus in scena piesa Kebab de Gianina Carbunariu la teatrul pe care il conduce.
Institutul Cultural Roman sprijina interpretarea Aneimaria Marinca, in parteneriat cu Young Vic.
Cand: 21 iulie - 8 august 2009 Unde: Young Vic, 66 The Cut, Waterloo, London SE1 8LZ Bilete: 21 & 22 iulie: £10; 24 iulie - 8 august: £17.50