Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a marcat, în data de 27 august, Ziua Limbii Române, printr-un eveniment organizat în parteneriat cu Organizația AMIR, dedicat dramaturgului, publicistului, fondatorului de reviste și criticului de teatru Alexandru Mirodan, una dintre personalitățile aparte ale culturii române și israeliene.
Evenimentul a reprezentat prima parte a unui program dedicat deopotrivă limbii, teatrului și memoriei culturale românești. Cea de-a doua parte va avea loc la 5 septembrie, la Teatrul Karov – „Nicu Nitai”, fiind dedicată lui Mihail Sebastian. Cu această ocazie va fi prezentat spectacolul „Ultima oră”, precum și activitatea teatrului și a centrului cultural care îl găzduiește.
Invitatul serii din 27 august, Yehoshafat Pop, coordonatorul Arhivei Patrimoniului Evreiesc Român de la Rosh Pina, a propus publicului o incursiune fascinantă în universul lui Alexandru Mirodan. Vladimir Mirodan, fiul scriitorului, i-a încredințat arhiva tatălui său, iar documentele păstrate cu grijă la Rosh Pina au devenit punctul de plecare al unei adevărate călătorii literare: prin lumea culturală românească postbelică, prin anii venirii lui Mirodan în Israel, prin manuscrise, corespondență, mărturii și proiecte care recompun destinul unui intelectual de excepție.Un loc aparte,în acest context,l-a ocupat evocarea amplului proiect al lui Alexandru Mirodan, „Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei de limbă română”, mărturie a preocupării sale constante pentru recuperarea și păstrarea unei lumi culturale.
Profesorul Jean Askenasy, care i-a fost și medic personal lui Alexandru Mirodan, a împărtășit publicului amintiri din anii în care l-a cunoscut îndeaproape, aducând în sală nu doar istoria literară, ci și căldura memoriei vii.
Pe parcursul întâlnirii, amfitrionul serii, Luciana Friedmann, director adjunct al ICR Tel Aviv, a intervenit cu propriile amintiri despre Alexandru Mirodan: despre deschiderea sa către oameni, modestia surprinzătoare, discreția și, mai ales, extraordinara sa putere de a-i încuraja pe cei aflați la început de drum. Dincolo de prestigiul dramaturgului și al omului de cultură se afla un om capabil să privească atent către ceilalți și să le dea încredere.
Așa cum au remarcat toți vorbitorii, la Alexandru Mirodan limba română avea o mobilitate aparte: elegantă, precisă, când ludică, când tăioasă, capabilă să strecoare o ironie printre cuvinte fără să-i tulbure deloc aparența de inocență. Avea darul rar de a spune lucruri serioase cu grație și lucruri incomode cu umor, lăsând cititorului plăcerea de a descoperi singur, câteva secunde mai târziu, unde fusese ascunsă săgeata.
A fost evocată și lupta lui Mirodan de a construi prin cuvânt, teatru și memorie, fără stridență și fără nevoia de a se așeza pe sine în centrul atenției – trăsături care au făcut din el o personalitate cu adevărat unică.Publicul a avut ocazia să descopere documente deosebit de interesante din arhivă și să pătrundă, prin intermediul lor, într-o epocă, într-o lume literară și într-un destin care leagă România de Israel.
La final, participanții l-au felicitat pe
Yehoshafat Pop pentru devotamentul și grija cu care păstrează, cercetează și
valorifică arhiva lui Alexandru Mirodan și, odată cu ea, o parte importantă a
patrimoniului cultural de limbă română din Israel.