„Transnistria, o rană care nu s-a închis” – eveniment de comemorare a Holocaustului din România

ICR Tel Aviv va organiza evenimentul „Transnistria, o rană care nu s-a închis”, în data de 19 octombrie 2026, de la ora 17:00, la sediul reprezentanței, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, marcată anual la 9 octombrie. Dedicat memoriei victimelor Holocaustului din România și, în mod particular, deportărilor în Transnistria, evenimentul îi va reuni pe Suzana Raweh, supraviețuitoare a deportărilor, Colette Avital, fost diplomat și membru al Knessetului, în prezent președinta Centrului Organizațiilor Supraviețuitorilor Holocaustului din Israel, și E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel și istoric specializat în studierea Holocaustului din România.

Manifestarea va aborda deportările în Transnistria prin trei perspective complementare: mărturia directă a unei supraviețuitoare, experiența israeliană în domeniul reprezentării supraviețuitorilor și păstrării memoriei Holocaustului și perspectiva cercetării istorice. Dialogul dintre cei trei invitați va permite abordarea atât a experienței individuale a deportării, cât și a contextului istoric și a modului în care memoria acestor evenimente este păstrată și transmisă generațiilor următoare.

Suzana Raweh va vorbi despre experiența deportării în Transnistria, trăită în copilărie și transpusă ulterior în volumul „Bunica-fetiță și povestea ei”. Colette Avital, născută în România și implicată de mai multe decenii în reprezentarea intereselor supraviețuitorilor Holocaustului, va aduce perspectiva societății israeliene asupra conservării memoriei și a problematicii supraviețuitorilor. E.S. Radu Ioanid, cercetător de referință al Holocaustului din România și fost vicepreședinte al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel, va asigura contextualizarea istorică a deportărilor și a politicilor de persecuție și exterminare.

Prin reunirea mărturiei directe cu cercetarea istorică și experiența israeliană de păstrare și transmitere a memoriei Holocaustului, proiectul urmărește să ofere publicului o perspectivă complexă, dar accesibilă asupra deportărilor în Transnistria. Organizarea programului la Tel Aviv este relevantă și prin prezența în Israel a comunității evreilor originari din România și a descendenților acestora, pentru care acest capitol al Holocaustului reprezintă, în numeroase cazuri, și o componentă a memoriei familiale.