



România a fost prezentă pentru prima oară la Târgul Internaţional de Carte de la Cracovia, cu un stand național, organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român de la Varșovia.
Ajuns anul acesta, la cea de-a 19-a ediţie, Târgul s-a desfășurat în perioada 22 - 25 octombrie 2015, la Centrul Internaţional pentru Târguri şi Congrese EXPO Kraków.
La standul românesc au fost expuse volume apărute la editura Institutului Cultural Român, precum și cca. 30 de traduceri publicate în limba polonă prin programele de traduceri derulate de Institutul Cultural Român. De asemenea, au fost distribuite materiale de promovare a literaturii române și traducerilor în limba polonă, publicate în ultima perioadă sau anunțate pentru anul 2016, broşuri despre programele de traduceri ale Institutului Cultural Român. Publicul a putut cumpăra volume de autori români traduși în limba polonă, inclusiv Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, recent laureat al Premiului Special al Cititorilor „Natalia Gorbaniewska” 2015 – distincție asociată prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale ANGELUS și acordată, în urma votului cititorilor, unuia dintre cele șapte volume finaliste.
Prezența României la Târg a fost completată de expoziția de fotografie România multietnică în fotografii din secolele al XIX și al XX-lea, pe tema minorităților naționale din România, pregătită de Institutul Cultural Român de la Varșovia.