Participarea românească inaugurează programul Festivalului Internaţional de Orgă Terra Sancta în Israel

Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta are loc în perioada 29 septembrie – 21 noiembrie 2019 în lăcaşuri de cult din Grecia, Cipru, Iordania şi Israel.

Programul israelian al Festivalului a fost deschis de participarea românească, reprezentată, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, de prof. Erzsébet Windhager-Geréd, care a susținut trei recitaluri de orgă în perioada 22-24 octombrie în biserici din Yaffo, Nazaret și Ierusalim. Artista româncă a realizat, prin programul muzical interpretat, un periplu prin istoria muzicii, pornind de la piese clasice semnate de Bach, Croner sau Kerll, la fragmente muzicale inedite din Flötenuhr de Haydn, compoziții ale unor autori români, precum Tudor Ciortea, și ajungând în sfera creației contemporane, cu opere semnate de Thierry Escaich.

În rândul publicului, prezent în număr semnificativ la evenimente, s-au numărat atât pelerini, turiști internaționali, israelieni, reprezentanți ai Bisericii Catolice din Israel, precum și muzicologi, organiști și alți specialiști în domeniul muzicii de orgă.

Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta, organizat de reprezentanţa Bisericii Catolice din Israel, Custodia Terrae Sanctae, este unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de profil din Israel. Ediţia 2019 are loc în lăcaşuri de cult din Grecia, Cipru, Iordania şi Israel, iar în program participă artişti din Italia, Ungaria, Spania, Grecia, și România.

Erzsébet Windhager-Geréd a absolvit cursurile Departamentului de Orgă al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, sub îndrumarea prof. Ursula Philippi. Și-a continuat studiile la Universitatea de Muzică din Viena cu Michael Rădulescu și Peter Planyavsky, unde a absolvit magna cum laude specializarea Orgă și muzică bisericească, studii pe care apoi le-a aprofundat la clasa lui Olivier Latry și Michel Bouvard la Conservatorul din Paris. Prof. Windhager-Geréd este laureată a numeroase premii și burse de specialitate, printre acestea Organ Competition Bruges, Stiftung St. Severin Austria, Fondation Meyer London, Mecenat Musical Paris. În perioada 2005-2017 a activat ca profesor de orgă, improvizație și cor la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj. În prezent este organist la Lutherische Stadtkirche din Viena.

Copyright fotografii: Reprezentanţa Bisericii Catolice din Israel, Custodia Terrae Sanctae