Participare românească la Festivalul Internațional de Fotografie din Tel Aviv, 22 noiembrie - 1 decembrie 2018

Participare romaneasca la Festivalul International de Fotografie din Tel Aviv, 22 noiembrie - 1 decembrie 2018

În perioada 22 noiembrie – 1 decembrie 2018, la Tel Aviv, în Golf Complex, a avut loc Festivalul Internațional de Fotografie. Ajuns în acest an la ediția a VI-a, a cărei tematică a fost relaționarea individuală - Relations, Festivalul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Israel.

România a participat pentru a treia oară la acest eveniment, pentru ediția din 2018 organizatorii Festivalului Internațional de Fotografie de la Tel Aviv selectându-l pe fotograful român Hajdu Tamás. Lucrările semnate de Hajdu Tamás au făcut parte din expoziția Greatest Clicks, prezentată în cadrul programului internațional al Festivalului.

Cu sprijinul ICR Tel Aviv, Hajdu Tamás a participat la două dintre evenimentele centrale ale Festivalului: ”International Afternoon”, în data de 23 noiembrie, precum și la ”Gallery Talk”, în data de 24 noiembrie, în Golf Complex din Tel Aviv, spațiu care a găzduit ediția din acest an a Festivalului.

Prezentarea fotografului român din cadrul evenimentului ”International Afternoon”, îmbinând suportul vizual cu materialul auditiv, a fost receptată foarte bine de către publicul internațional. În cadrul seriei ”Gallery Talk”, unde publicul are posibilitatea de a interacționa nemijlocit cu artiștii ale căror fotografii sunt expuse, opera lui Hajdu Tamás a atras un număr important de vizitatori, atât specialiști, cât și public larg, care au manifestat un viu interes față de lucrările ce surprind, cu sensibilitatre și umor, realități cotidiene. Totodată, expoziția acestuia a atras atenția vizitatorilor asupra României și, respectiv, activității ICR Tel Aviv.

Festivalul Internațional de Fotografie (www.photographyfestival.co.il) reunește peste 200 de artiști fotografi din Israel și din străinătate într-un program de 30 de expoziții, conținând peste 1 000 de exponate, publicul prezent la eveniment fiind de aprox. 50 000 de vizitatori. Scopul Festivalului este de a oferi o platformă culturală pentru schimburile interdisciplinare prin arta fotografică, promovând, în același timp, și spiritul inovator, activismul social și construirea de legături între culturi și comunități prin intermediul limbajului fotografic. Programul de expoziții reprezintă o ocazie pentru fotografii profesioniști și amatori și pentru publicul larg de a realiza o cercetare amănunțită a granițelor fotografiei. Prin susținerea celor mai bune talente contemporane în domeniul fotografiei, Festivalul aduce în atenția publicului cele mai noi inovații tehnologice și artistice din domeniul fotografiei.

Festivalul este organizat în colaborare cu Primăria Tel Aviv, Muzeul Israel, Fundația Meitar, ArtLink, institutele culturale și Ambasadele țărilor reprezentate de artiști în Festival.

Artistul român selecționat de Festival se bucură de aprecierea publicului de specialitate, cât și de popularitate pe mijloacele de social media.

Florin Șipoș – Mondorama.ro
Hajdu Tamás face fotografie cu inserții de umor absurd uneori, în spații în care pare că nu se întamplă nimic: o alee pustie, grădinile dintre blocuri, curți interioare, zone mai puțin populate de oameni. Atent la detalii, la lucrurile mărunte care se pierd în (in)consistența zilei, Hajdu Tamás reînvie o lume rămasă prizonieră în timp, atât ca spațiu eminamente fizic, cât și ca univers cultural. Fiecare fotografie pe care o face poartă o amprentă unică prin poveste și maniera de execuție. Poveștile sale sunt când hazlii și ironice, când triste și revelatoare. Nu forțează însă limitele în nici o imprejurare. Nimic nu biciuie în fotografiile sale: umorul e autentic și reconfortant, ironia e bine stăpânită, iar absurdul, tandru. Surprinzător prin viziune și stil, Hajdu Tamás este unul dintre cei mai activi și apreciați artiști ai noului val în fotografia românească. Un alchimist în căutarea pietrei filozofale, care piatră nu stă ascunsă nicidecum în palate regale, ci mai degrabă în debaraua locuinței fiecăruia dintre noi.

De formaţie medic veterinar, dar incitat de când se ştie de artele vizuale, Hajdu Tamás spune că s-a apucat serios de fotografie din 2005. De atunci, documentează viața oraşului unde locuieşte (Baia Mare), iar obiectivul foto i-a devenit un soi de extensie. Un organ de simţ prin care arhivează inconfundabil spiritul unei lumi care, la adăpostul impresiei de stagnare, deschide nenumărate poveşti. Fotografiile sale au apărut în publicații importante precum The Independent, The Guardian sau La Repubblica, precum și în Punctum, Practical Photography, LensCratch, Feature Shoot, The Independent (UK), The Guardian (UK), La Republica (Italia), Vice etc. și pe zeci de site-uri de profil. De asemenea, Hajdu Tamás a fost finalist la Sony World Photography Awards 2013 și LensCulture Exposure Awards 2015.