Institutul Cultural Român Budapesta a organizat în perioada 29 iunie – 29 iulie 2015 expoziţia personală de grafică Onisim Colta, pe simezele din strada Izsó nr. 5.
Vernisajul expoziţiei a avut loc în data de 29 iunie 2015, de la ora 19.00 în prezenţa artistului plastic.
Onisim Colta - S-a născut în 1952 la Baia Sprie, Judeţul Maramureş. În 1976 a absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia pictură, clasa prof. Paul Sima. În 2006 obţine titlul de Doctor în Arte Vizuale – Universitatea de Arte şi Design, Cluj Napoca. În perioada 1994-1998 este preşedinte al Filialei Arad a UAP, din 1998 vicepreşedinte al aceleiaşi filiale, din 2000 redactor artistic al Revistei „ARCA”. Participă anual la expoziţii internaţionale de grup în Ungaria, Iugoslavia şi Germania. Lucrările sale au făcut obiectul mai multor expoziţii personale de la Atena, Aachen, Budapesta şi Agadar (Maroc). Opere semnate de Onisim Colta pot fi regăsite şi în numeroase muzee şi colecţii particulare din lume.