Noua ediție din seria „Pagini de istorie” – dedicată comemorării tragediei vaselor Struma și Mefkure

În contextul comemorării a 80 de ani de la tragedia scufundării vasului Struma și a 78 de ani de la scufundarea vasului Mefkure, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu HOR Beer Sheva, a organizat, în data de 3 martie, un nou eveniment din seria „Pagini de istorie”, dedicat acestor două episoade tragice din istoria evreilor români.

Manifestarea a avut loc în limba română, în sala Auditorium a Colegiului Tehnologic din Beer Sheva și s-a deschis cu intervenții susținute de dr. Nathan Cohen, președinte HOR Beer Sheva,Yaakov Dor, directorul general al Colegiului Tehnologic și Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv.

În continuarea programului a fost prezentată videograma realizată de ICR Tel Aviv despre tragedia celor două vase. Materialul video a inclus filmări realizate la principalele edificii comemorative din Israel, dedicate acestor două vase, respectiv: memorialele din Ashdod, Tel Aviv, Petach Tikva și Muzeul „Struma” din Beer Sheva. De asemenea, au fost proiectate imagini de la ceremonia oficială de comemorare a vasului Struma organizată de Ambasada României și Primăria din Holon în luna februarie 2022, precum și intervenții din partea unor importante personalități diplomatice și culturale din România și Israel: E.S. Radu Ioanid, ambasador al României în Israel; amb. Colette Avital, președintele Uniunii Organizațiilor Supraviețuitorilor Holocaustului; Arie Reiter, președintele Muzeului „Struma”; Baruch Tercatin, vicepreședintele Muzeului „Struma” din Beer Sheva; Ing. Silvian Naidman, Pinchas Iosefi, coordonator al activităților academice la Muzeul „Struma” din Beer Sheva; dr. Doron Coler, membru în conducerea organizației A.M.I.R; Moni Seinstein, președintele organizației HOR Petach Tikva.

Evenimentul s-a încheiat cu intervenția lui Avi Heller, membru în comitetul de conducere al Muzeului „Struma” din Beer Sheva, care a oferit câteva detalii despre ceremonia oficială de comemorare de la Beer Sheva din acest an, care va avea loc în data de 10 martie, în prezența oficialităților locale și a reprezentanților organizațiilor comunității israelienilor de origine română.

Struma a fost o navă de pasageri care a părăsit portul Constanța la 12 decembrie 1941, având la bord 769 de pasageri de origine evreiască care căutau refugiu pe teritoriul mandatului britanic pentru Palestina. În urma refuzului autorităților britanice și turcești de a primi refugiații, Struma (aflat într-o foarte proastă stare tehnică) a fost izolată în carantină la Istanbul în data de 15 ianuarie 1942, apoi în 24 februarie a fost remorcată înapoi în Marea Neagră, unde a fost torpilată și scufundată de către un submarin sovietic. Torpilarea sa a dus la pierderea vieților tuturor celor aflați la bord în acel moment, cu o singură excepție.

MV „Mefküre” a fost o goeletă, care, împreună cu „Morino” și „Bulbul”, a făcut parte dintr-un convoi de trei nave, cu scopul de a transporta grupuri mari de evrei care emigrau din România sub regimul lui Antonescu, spre Palestina. Cele trei vase au plecat din portul Constanța în 3 august 1944. „Morino” și „Bulbul” au reușit să ajungă la Istanbul în Turcia, unde li s-a permis debarcarea și călătoria în continuare spre Palestina. Doar 5 persoane din cei peste 300 de pasageri și 6 marinari ai vasului „Mefküre” au reușit să se salveze, ajungând înot la unul din celelalte două vase.