Mircea Cărtărescu și Cristina Vidruțiu, despre literatura şi cultura din ţările dunărene

„Donau Lounge – Literatură şi cultură din ţările dunărene“, desfășurat pentru a șaptea oară la cel mai mare târg de carte din Austria, BUCH WIEN, sub egida clusterului EUNIC Austria, se va desfășura în perioada 6-10 noiembrie 2019, la Messe Wien, Halle D, cuprinzând 22 de evenimente create în colaborare cu 36 de parteneri austrieci și internaționali. Pe scena „Donau Lounge“ (standul A06), alături de autorii români Mircea Cărtărescu și Cristina Vidruțiu, vor fi prezenți în acest an 35 autori proeminenți din 11 țări dunărene. Institutul Cultural Român de la Viena participă împreună cu membrii EUNIC Austria la seria de evenimente din cadrul proiectului.

Vineri, 8 noiembrie, între orele 11.00-11.45, are loc prezentarea de către editura Marenčin PT a volumului pentru copii și tineret în limbile engleză, slovacă, română și maghiară, „In Wonderland – V ríši zázrakov – În Ţara Minunilor – A Csodaországban“semnatde Cristina Vidruțiu. La evenimentul literar va fi prezent Karol Frühauf (SK / CH), editorul volumului, și Cornelius Hell (AT), moderator.

Duminică, 10 noiembrie, între orele 14.30-15.30, are loc prezentarea romanului „Solenoid“ de Mircea Cărtărescu, în limba germană, lansat anul acesta de editura austriacă Paul Zsolnay. Evenimentul literar va fi moderat de către traducătorul romanului, Ernest Wichner, care se va afla în dialog cu autorul.

„Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile mele. În viaţa mea obscură, în afara oricărei istorii, şi pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa în taxinomiile ei, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă, nici în viaţă şi nici în cărţi. Aş fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbură şi ambiguizează sensul faptelor. Aş putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ţinut până acum, şi să mă gândesc la ele până-mi crapă capul în fiecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe când afară ploaia izbeşte furios în geamuri. Dar nu mai vreau să le păstrez doar pentru mine.“ (Mircea Cărtărescu, www.humanitas.ro )

Proiectul itinerant „Donau Lounge“ este un brand al Danube Cultural Cluster, specializat pe târguri de carte şi promovarea autorilor europeni și colaborării culturale dintre ţările dunărene, precum şi a spiritualității şi literaturii specifice regiunii. Pe lângă participarea din cadrul BUCH WIEN, Donau Lounge a fost prezent în cadrul târgurilor din România, Serbia, Ungaria şi Ucraina.

A douăsprezecea ediție a celui mai mare târg de carte din Austria, BUCH WIEN 2019, are loc în perioada 6-10 noiembrie, reunind 385 de expozanți, 575 de autori, 511 dezbateri, prezentări de carte și spectacole. Deschiderea din acest an va avea loc în prezența președintelui Austriei, Alexander Van der Bellen.

Programul detaliat al „Donau Lounge 2019“ poate fi accesat aici.