Proiectul „Micii curatori, copiii” are ca obiective principale: promovarea artelor vizuale europene, familiarizarea publicului polonez extrem de tânăr cu artele vizuale, dezvoltarea abilităţilor artistice. Proiectul, care urmează să se desfăşoare la Varşovia, va fi produs de Studioul Teatral Koło, cu participarea Reprezentanţei Comisiei Europene şi a mai multor membri ai clusterului EUNIC Varşovia: Institutul Camões, Institutul Goethe, Institutul Slovac, Institutul Cultural Bulgar, Institutul Cultural Român.
Pe parcursul desfăşurării proiectului vor avea loc ateliere pentru copii cu vârste între 8 şi 10 ani, care îi vor iniţia pe aceştia în tainele muncii de curator şi a muncii în galeriile de artă şi le vor da posibilitatea familiarizării cu artele vizuale ale ţărilor participante la proiect. Atelierele vor fi însoţite de lecţii de limba română, portugheză, germană, slovacă şi bulgară, menite să înlesnească şi mai mult contactul copiilor cu arta specifică fiecărei ţări în parte. În data de 17 decembrie, ca rezultat al selecţiei realizate de copii în cadrul atelierelor, va avea loc vernisajul unei expoziţii concepute de micii curatori.
Mai multe informaţii: http://malikuratorzy.wordpress.com/.