ZIUA CULTURII NAŢIONALE ׀ Institutul Cultural Român Budapesta a marcat 150 ani de la înfiinţarea revistei „Familia” din Oradea
Joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 18. 00, sub egida „Zilei Culturii Naţionale”, Institutul Cultural Român Budapesta a organizat la sediul său un eveniment literar dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea revistei de cultură „Familia“, concepută ca
Cristian Teodorescu invitatul “Serilor de literatură” la Institutul Cultural Român Budapesta
Vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 18. 00, la sediul Institutului Cultural Român Budapesta a avut loc cea de-a patra ediţie a “Serilor de literatură”, în prezenţa prozatorului Cristian Teodorescu şi a traducătoarei Gabriella Koszta. Cei doi invitaţi au prezentat
„TransArte” la cea de-a treia ediţie: muzică şi poezie cu Marius Mihalache şi Dan Mircea Cipariu la ICR Budapesta
Luni, 12 mai 2014, ora 18. 00, Institutul Cultural Român Budapesta a organizat în saloanele sale cea de a treia ediţie a programului “TransArte”, care alătură muzica de jazz poeziei contemporane din România. Dacă la primele două ediţii publicul a avut ocazia
Prezenţă românească de marcă la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Cărţii de la Budapesta
În perioada 24-27 aprilie 2014, Institutul Cultural Român Budapesta s-a alăturat Ministerului Culturii, organizatorul standului oficial al României la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Cărţii de la Budapesta printr-o serie de manifestări culturale
A doua ediţie ”TransArte” cu Nicolas Simion şi Ion Mureşan la ICR Budapesta
ICR Budapesta a organizat în saloanele sale, la 19 septembrie 2013, de la orele 18. 00 cea de-a doua ediţie a evenimentului cultural “TransArte”, care alătură jazz-ului poezia contemporană din România. Dacă la prima ediţie publicul a avut ocazia să se întâlnească
Jazz şi literatură la Budapesta
ICR Budapesta a inaugurat programul intitulat ”TransArte”, conceput ca o simbioză între jazz şi poezia contemporană, cu participarea unor importanţi interpreţi şi autori români. La prima ediţie ”Transarte”, găzduită la sediul ICR Budapesta, miercuri, 17
Matei Vişniec la ICR Budapesta
A doua ediţie a „Serilor de literatură” la ICR Budapesta a fost dedicată scriitorului Matei Vişniec. Joi, 14 martie 2013, între orele 18. 00 - 20. 00, în saloanele Institutului din str. Izsó, nr. 5 a fost prezentat volumul „A kommunizmus története elmebetegeknek”
”Serile de literatură” ale ICR Budapesta - lansarea romanului ”Vieţi mărunte” de Sándor Zsigmond Papp
Joi, 14 februarie, de la ora 18. 00, ICR Budapesta a inaugurat la sediul său un program nou, ”Serile de literatură”, dedicând această primă ediţie unui reprezentant al scriitorilor din ţara gazdă. Publicat în 2012 la Editura Polirom, în traducerea lui Marius
ICR Budapesta a lansat “Povestirea Ţiganiadei” de Traian Ştef, în traducerea maghiară a lui Péter Demény
Luni, 12 noiembrie de la orele 18. 00, ICR Budapesta a găzduit la sediul din Izsó útca 5 o masă rotundă prilejuită de publicarea în limba maghiară la editura Europrint, în traducerea lui Péter Demény a volumului ”Povestirea Ţiganiadei” (A Cigányiász elbeszélése),
Spiritul locului recuperat de scriitori. Luna arhitecturii la Budapesta
„Spiritul locului recuperat de scriitori, cel de-al doilea eveniment inclus anul acesta de Institutul Cultural Român din Budapesta în programul Lunii Arhitecturii şi organizat în parteneriat cu revista Octogon pe 31 octombrie 2011, de la ora 18. 00, la sediul Institutului
Mircea Cărtărescu în dialog cu Péter Esterházy la Festivalul Internaţional de Carte de la Budapesta 2011
După ediţiile anterioare în care invitatele de onoare ale Festivalului Internaţional de Carte de la Budapesta au fost ţări precum Polonia, Cehia, Italia, Franţa, Germania, Rusia, Spania, Canada, China, România şi Israel, în 2011 a venit rândul ca invitată de
ORADEA – LITERATURĂ FĂRĂ FRONTIERE, Redactorii revistei literare Várad la Muzeul Holocaustului
Muzeul Holocaustului din Budapesta şi Institutul Cultural Român organizează în 12 aprilie, ora 17, de Ziua Poeziei, o masă rotundă cu participarea redactorilor revistei Várad: Kőrössi P. József, Péter I. Zoltán, Kinde Annamária, Szűcs László és Simon Judit.