Mircea Cărtărescu la Buch Wien
Scriitorul Mircea Cărtărescu este prezent la cel mai important târg de carte din Austria, Buch Wien, cu cel mai recent roman al său, „Theodoros”, apărut anul acesta în limba germană, în traducerea lui Ernest Wichner, la editura Zsolnay Verlag. Mircea Cărtărescu
Zilele literaturii EUNIC
Rețeaua EUNIC AUSTRIA vă invită și în acest an să sărbătoriți literatura. Cea de-a treia ediție a Zilelor Literaturii EUNIC se desfășoară în perioada 6 - 9 noiembrie și este organizată de 15 țări. Festivalul include lecturi, dezbateri, o lectură muzicală
Literatura lumii noi. Rețele transnaționale
Zilele Literaturii EUNIC sunt un festival de literatură organizat anual de cluster-ul EUNIC Austria. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 6 - 9 noiembrie și este organizată de institute culturale și ambasade din 15 țări, reprezentante în clusterul
„Secretul sunetelor tăcute“ de Dagmar Dusil
Asociația sașilor transilvăneni din Wels organizează în colaborare cu ICR Viena luni, 30 octombrie, ora 19. 00, o seară de lectură cu Dagmar Dusil, însoțită de un recital la pian susținut de Benjamin Gotthard, la Sala Concertino a Școlii de Muzică Landesmusikschule
Lansarea romanului „Das Pfauengemälde” de Maria Bidian
Institutul Cultural Român de la Viena vă invită joi, 12 septembrie, la evenimentul de lansare a romanului „Das Pfauengemälde” care va avea loc la ora 19:15 și este găzduit de Buchhandlung analog (Otto-Bauer-Gasse 6/1, 1060 Wien), una dintre cele mai cunoscute
Mircea Cărtărescu la Zsolnay-Lesefest
Scriitorul român Mircea Cărtărescu participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, la festivalul de literatură Zsolnay-Lesefest Viena, organizat de editura Zsolnay Verlag, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de existență a acesteia. Îl puteți
România la Buch Wien 2023
Institutul Cultural Român de la Viena participă la ediţia din acest an a târgului internaţional de carte BUCH WIEN care se desfăşoară în perioada 8-12 noiembrie 2023, în complexul expoziţional Messe Wien La standul României din cadrul Buch Wien sunt prezentate
„Brâncuși, mai aproape de Viena”: conferință și prezentare de carte
În cadrul târgului de carte Buch Wien 2023, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă conferința „Brâncuși, mai aproape de Viena”, de Doina Lemny,însoțită de prezentarea catalogului: „Brâncuși: Surse românești și perspective universale / Romanian
„Viitorul eroilor: dezbatere pe tema poeților naționali”
Discuția „Viitorul eroilor: dezbatere pe tema poeților naționali” face parte din programul Buch Wien 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena. Aceasta va fi purtată pe tema actualității poeților naționali: Mihai Eminescu, Petőfi Sándor
„Conectând lumea prin traduceri” – dezbatere
Dezbaterea „Conectând lumea prin traduceri” face parte din programul Buch Wien 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena. Aceasta va avea loc la data de10 noiembrie, de la ora 10. 15. Participanții la eveniment sunt: Antje Cuntius (președinta
Întâlnire cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac
În cadrul târgului de carte Buch Wien 2023, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă la data de 9 noiembrie, de la ora 13. 30, la scena Der Standard Bühne, Buchwien, evenimentul „Întâlnire cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac”. Scriitoarea Tatiana Țîbuleac,
„În vremea armelor, vocea poeziei” – dezbatere
În cadrul târgului de carte Buch Wien 2023, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă dezbaterea „În vremea armelor, vocea poeziei”, la data de 8 noiembrie, de la ora 18. 00, la sediul ICR Viena. Poeții Radu Vancu (România), Miruna Vlada (România),