LITERATURA | Ciclu franco-român de poezie #6

CICLUL FRANCO-ROMÂN DE POEZIE #6"A deux, c'est mieux"

Miercuri 10 decembrie, orele 19:00

Invitati
Roxana Bauduin
Jacques Fournier

Moderator
Yves-Jacques Bouin
La finalul întâlnirii va avea loc o sesiune de semnatura de carte.


Intrare libera.
Rezervare : resa@institut-roumain.org sau 01 47 05 15 31.


Ciclul de poezie "A deux, c'est mieux" va propune, de-a lungul anului 2014, 6 astfel de întâlniri dintre un poet român si un poet francez, în jurul unei tematici comune extrase din universul poetic al celor doi invitati.


UPDATE 11.12.14

Miercuri 10 decembrie a avut loc cea de-a șasea întâlnire din cadrul ciclului franco-român de poezie « A deux, c’est mieux ! ». Aceasta a adus față în față doi poeţi, Roxana Sicoe-Tirea Bauduin și Jacques Fournier. Intâlnirea a fost deschisă de către directorul adjunct ICR Paris, Radu Ciobotea, și moderată de Yves-Jacques Bouin. Aceasta este ultima întâlnire din 2014 a ciclului de poezie „A deux, c’est mieux !”.

Moderatorul i-a prezentat pe cei doi, după care a citit câteva poezii din opera fiecăruia dintre ei. Roxana Bauduin şi Jacques Fournier au răspuns invitației de a citi și ei din propria operă. Sensibilitatea poeziei Roxanei Bauduin a avut un ecou important în public, care i-a aplaudat lectura. Poeziile citite de catre autoare sunt scrise direct în limba franceză și sunt inedite. Jacques Fournier a fost o prezență teatrală, cu o lectura asemănătoare unui joc de scenă. El a impresionat publicul prin poezii scurte, emoționante și puternic marcate de jocuri de cuvinte.

La acest eveniment au fost prezente circa 20 de persoane, unele revenind pentru cea de-a doua sau a treia oară. Poeții au fost onorați cu prezența în public a scriitorului și fizicianului Basarab Nicolescu.

Primele cinci întâlniri au avut loc în 5 februarie, 6 martie și 2 aprilie, 4 iunie, 5 noiembrie aducându-i față în față pe Sebastian Reichmann și Yves di Manno, Matei Vișniec și Bruno Doucey, Linda Maria Baros şi Patricia Castex Menier, Dinu Flămând și Jean-Pierre Simeon, și respectiv Rodica Drăghincescu și Sylvie Gouttebaron.