Lansarea volumului „Trecutul prezent. Evreii din România: istorie, memorie, reprezentare”, editori Anca Filipovici și Attila Gidó, 10 decembrie, ora 17:00

În data de 10 decembrie 2018, la Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în cadrul „Cafenelei românești”, cel mai nou concept cultural al reprezentanței, a avut loc lansarea volumului „Trecutul prezent. Evreii din România: istorie, memorie, reprezentare”, editat de Anca Filipovici și Attila Gidó, apărut anul acesta la Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca.

Evenimentul, moderat de Martin Salamon, director ICR Tel Aviv, s-a desfășurat în prezența lui Attila Gidó, unul dintre editorii cărții. La eveniment, a participat, de asemenea, Raphael Vago, istoric și profesor la Universitatea din Tel Aviv.

Cercetătorul clujean a început cu o scurtă prezentare a instituției pe care o reprezintă, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj-Napoca, care se ocupă de cercetarea celor douăzeci de minorități recunoscute în România. Ulterior, Attila Gidó a vorbit despre geneza volumului „Trecutul prezent. Evreii din România: istorie, memorie, reprezentare” și cei unsprezece autori - specialişti consacraţi - ai studiilor pe care acesta le cuprinde: Ladislau Gyémánt, Carol Iancu, Camelia Crăciun, Zoltán Tibori Szabó, Lya Benjamin, Anca Tudorancea (Ciuciu), Natalia Lazăr, Liviu Rotman, Michael Shafir, Alexandru Florian și Diana Dumitru. Volumul plasează sub reflector parcursul istoric al minorităţii evreieşti din România, implicând chei de lectură ce conectează fenomene mai largi – emancipare, naţionalism sau antisemitismul modern. Studiile din volum urmăresc mutaţiile ce au loc în jurul unor repere importante, precum Primul Război Mondial şi Unirea de la 1918, Holocaustul şi cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul comunist şi istoria recentă. Textele care trasează istoria evreilor până la instaurarea regimului comunist sunt structurate pe provinciile istorice, urmărind – în măsura în care a fost posibil – particularităţile comunităţilor evreieşti din Transilvania, Ţările Române, Bucovina sau Basarabia.

Profesorul universitar Raphael Vago a contribuit la dezbatere cu prezentarea intitulată „Istoriografia israeliană și evreii din România”, în cadrul căreia a trecut în revistă cele mai importante nume din lumea academică româno-israeliană care au studiat diverse aspecte ale istoriei evreilor români. Concluzia acestuia, precum și a publicului, a fost aceea că, în prezent, nu mai există o nouă generație de cercetători, israelieni sau români, preocupați de istoria evreilor din România și care să ducă mai departe moștenirea lăsată de predecesori. De asemenea, a fost subliniat faptul că în ultimii ani situația evreilor români în diverse epoci istorice nu mai constituie un subiect de studiu abordat aproape exclusiv de cercetătorii cu origini evreiești.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat specialiști de seamă în domeniu, precum: prof. Zvi Hartman, prof. Silviu Sanie, dr. Lucian Zeev Herșcovici, care au confirmat concluzia lui Raphael Vago și au contribuit la dezbatere în mod semnificativ.

Întregul eveniment, construit în jurul contribuțiilor de natură academică, a beneficiat de momente muzicale cu cântece specifice comunităților evreiești din Europa de Est, în interpretarea sopranei de origine română Monica Schwartz.

Proiectul a contribuit la promovarea cercetării românești în domeniul istoriei evreilor din România, precum și la aducerea în atenția publicului israelian de limba română a celor mai noi apariții din literatura română de specialitate.