Întâlniri literare cu scriitorul Cristian Fulaș la Nantes

Institutul Cultural Român de la Paris sprijină participarea scriitorului Cristian Fulaș la Festivalul Atlantide – Littératures – Monde de la Nantes, desfășurat în perioada 19-22 martie 2026, manifestare care pune accent pe diversitatea lingvistică, culturală și pe autori care scriu în franceză sau în context francofon. La invitația organizatorilor festivalului, Cristian Fulaș va lua parte la o serie de patru dezbateri literare în data de 21 martie 2026, la Lieu Unique, quai Ferdinand-Favre, Nantes. Trei dintre acestea sunt programate în Sala Grand Atelier, „Tous-tes pourri-es”, cu DOA și Nedjma Kacimi, moderatoare Caroline de Benedetti – de la ora 13:00; „Le grand détournement”, cu Arno Bertina și Nedjma Kacimi, moderatoare Catherine Pont-Humbert – de la ora 15:00, „La beauté du désastre”, cu Jean-Christophe Cavallin și Mirinae Lee, moderator Emeric Cloche – de la ora 16:00, iar la finalul zilei, în Salon de la Musique, Cristian Fulaș va discuta despre opera sa în cadrul unei dezbateri moderate de Caroline de Benedetti – de la ora 17:00.

De asemenea, la inițiativa Consulatului General al României la Nantes, de Ziua Internațională a Francofoniei, în data de 20 martie 2026, în prezența traducătorilor săi, Florica și Jean-Louis Courriol, la librăria la Maison de l’Europe à Nantes, Cristian Fulaș va susține  o prelegere despre cea mai recentă carte a sa tradusă în limba franceză, La pire espèce (titlul original: Specii), publicată de editura canadiană La Peupladela eveniment fiind invitați și reprezentanți ai comunității românești din Nantes. Organizatori: Consulatul General al României la Nantes, ICR Paris, Librăria La Géothèque și Centrul Cultural Franco-Român.

Cristian Fulaş (n. 1978, Caracal) a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare și a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din București. A debutat în 2015 cu Fâșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”, Premiul revistei Accente). A publicat în 2015 Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books). La Editura Polirom a publicat volumul de proză scurtă Cei frumoşi şi cei buni (2017), romanele Fâşii de ruşine (2018), După plâns (2019), Ioşca (2021, 2022; desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul Observator cultural, secțiunea Proză) și Specii (2023), cât și biografia romanțată Celan. Am trăit, da (2022). În 2025, a publicat romanul Forma tăcerii,la editura Litera, și volumul de non-ficțiune Cum scriem,laeditura Curtea-Veche. Cristian Fulaș activează și ca traducător; a tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză. Dintre acestea: Cristophe Bataille – Visul lui Machiavelli; Mathias Enard – Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți; Mathias Enard – Boussole; Mathias Enard – Dorința; Jenny March – Mituri Antice; Richard Overy – Istoria lumii; Stephane Mallarme – Igitur. Un coup de des; Mark Forsyth – O scurtă istorie a beției; Tom Nichols – Sfârșitul competenței; Akwaeke Emezi – Apa bună; Jean-Cristophe Rufin – Regele Zybbeline în jurul lumii; Nicolas Mathieu – Și copiii copiilor lor; Marcel Proust – În partea dinspre Swann (din seria În căutarea timpului pierdut). Academia Franceză i-a acordat scriitorului şi traducătorului Cristian Fulaş, în anul 2023, Premiul Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises, pentru servicii remarcabile aduse limbii şi literaturii franceze.