Institutul Cultural Român acordă premiul secțiunii competiționale „România” la Astra Film Festival

Noutatea și valoarea filmului documentar românesc al momentului vor fi prezentate în cadrul celei de-a XXIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film din Sibiu, care va începe duminică, 9 octombrie 2022, ora 19.00, la Sala Thalia, cu proiecția-eveniment a producției „Pocalul. Despre fii și fiice” (2022), realizată de Cătălina Tesăr și Dana Bunescu, urmată de un concert susținut de Taraful de Caliu. Anul acesta, vor putea fi urmărite 17 filme non-ficțiune despre România reală, dintre care 14 vor putea fi văzute pentru prima oară în România, la Sibiu. Proiecțiile vor avea loc în prezența realizatorilor, care vor intra în dialog cu publicul.

În cadrul celor patru secțiuni competiționale - România, Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool - sunt înscrise 42 de filme non-ficțiune din 37 de țări. Institutul Cultural Român, în calitate de partener, va oferi Premiul pentru secțiunea competițională „România” și va susține participarea regizorului de film britanic de origine română Liviu Tipuriță în cadrul Festivalului. Regizorul român va modera o sesiune de Q&A și un masterclass, ambele susținute de regizorul Nick Broomfield, unul dintre cei mai influenți regizori de documentar din lume. Sesiunea de Q&A va avea loc miercuri, 12 octombrie 2022, iar masterclass-ul, în care regizorul englez va vorbi despre filmele sale și momentele cele mai importante din viața sa, se va desfășura joi, 13 octombrie 2022. Nick Broomfield a regizat documentare despre celebrități precum Kurt Cobain, Whitney Houston, Leonard Cohen, Tupac sau Margaret Thatcher.

Ca în fiecare an, organizatorii Astra Film Festival invită publicul la festival prin intermediul unei personalități culturale marcante din România. Anul acesta, mesajul îi aparține marelui actor Victor Rebengiuc.

Filmul documentar este, oricând, oriunde și la orice vârstă, un act cultural, care onorează natura umană. Arătând-o, în toată splendoarea… Un festival de film de non ficțiune care își respectă spectatorii, așa cum e Astra Film de la Sibiu, este o adevărată expoziție interioară. Unde sunt expuse zeci și sute de povești reale, profunde, adică tot atâtea perspective asupra vieții. Și totul vibrează și ajunge în forul interior al spectatorului. Și rămâne acolo încă mult timp după proiecție”, spune Victor Rebengiuc în mesajul către publicul Astra Film Festival.

Mesajul complet poate fi văzut aici.

În secțiunea competițională România, care prezintă o selecție din ceea ce este mai nou și mai valoros în filmul documentar românesc, vor concura 11 filme non-ficțiune, toate premiere (trei premiere mondiale, o premieră internațională și șapte premiere naționale).

Opt filme documentare ale unor autori aflați la primele lor producții concurează în acest an pentru premiile secțiunii Voci emergente ale documentarului. Mai mult de jumătate dintre filme sunt premiere (una mondială și patru naționale).

Europa Centrală și de Est este secțiunea dedicată filmelor de non-ficțiune cu teme ancorate în spațiul așa-numitului Bloc Estic și care aduce în selecția finală 10 filme (o premieră mondială, una internațională și patru naționale).

Secțiunea dedicată producțiilor studențești, DocSchool, cuprinde o selecție de 13 filme documentare, dintre care 8 premiere (3 mondiale, 2 internaționale și 5 naționale), realizate de studenți din toată lumea (Germania, Armenia, Franța, Olanda, Italia, Marea Britanie, Danemarca și România).

Despreselecția oficială Astra Film Festival 2022, găsiți detalii aici.

Programe speciale AFF2022

Alte 27 de filme vor fi prezentate în cadrul unor programe îndrăgite de publicul tânăr și foarte tânăr, precum Astra Film Junior și Full Dom, care revin după doi ani de restricții din cauza pandemiei de Covid19.

De asemenea, programul de industrie Astra Film DokTank (10-16 octombrie 2022) pune accentul pe proiecte de film documentar românesc, realizate de echipe din România (sau Republica Moldova) sau care tratează subiecte legate de România (sau Republica Moldova). Scopul declarat este acela de a le oferi tinerilor creatori o platformă de deschidere înspre piața internațională de film documentar.

Despre programele speciale AFF2022, găsiți detalii aici.

Filmele vor fi proiectate în centrul istoric al Sibiului (Sala Thalia, Astra Film Cinema din Piața Mică, în Domul instalat special în Piața Mare), la Biblioteca Universitară ULBS și în sălile Cine Gold în Promenada Sibiu Mall.

FestivalulAstra Film Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinemaului de non-ficțiune, a fost inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.