In memoriam Ștefan Sileanu. „N-am zidit mănăstiri, nici cetăți, chipul meu nu va rămâne zidit în ctitorii. Dar am clădit în sufletul țării“

REGRESSUS AD VALOREM – Ștefan Sileanu

Rubrică de  Marina Roman

Ștefan Sileanu face parte din rara specie a actorilor ale căror replici prind viață în conștiința spectatorului. Spusă de el, fiecare frază devine realitate, zidește. Așa cum pictura lui – nu a fost un diletant îndrăgostit de natură și de culoare, a fost, pentru doi ani, student al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – vibrează înalt, din temeiul iubirii, abstrasă modelor și imediatului spectaculos. Flori, fructe, case, delta, marea... Cu tușe tandre el descoperă un univers al firescului cotidian, al armoniei rodite din smerenia artistului care sporește talantul primit pentru a-l întoarce, după voia Domnului,spre a-și bucura semenii. Picta așa cum îi era și vocea, cu profunzime, căldură, rostind doar adevărul.

Cei tineri nu-l cunosc. Ștefan Sileanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1965 și, după ce s-a remarcat pe scenele teatrelor din Cluj și Târgu Mureș, în 1976 a venit și a rămas la Teatrul Nottara. Desăvârșit actor de teatru și film. Un om a cărui discreție a nu a sporit valoarea unei cariere excepționale.

Generațiile de mijloc și cele vârstnice îl știu și, mulți dintre noi, păstrează memoria unor roluri care scriu istoria teatrului românesc. Cain este unul dintre acestea. Cain, din spectacolul Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă – piesa scrisă de Horia Lovinescu în 1968 – și pusă în scenă de regizorul Dan Micu (plecat dintre noi mult prea devreme, la 50 de ani, în 1999) la Teatrul Nottara, chiar sub directoratul marelui dramaturg, în 1979.Erau împreună pe scenă, în acest spectacol antologic, George Constantin (Tatăl), Dana Dogaru (Ana) și Alexandru Repan (Abel). Societatea Română de Radiodifuziune păstrează în arhivă adaptarea radiofonică a montării lui Dan Micu, pe care Ion D. Șerban a realizat-o cu aceeași distribuție. Tot Horia Lovinescu și Dan Micu: pe 21 octombrie 1981 a avut loc premiera spectacolului „Karamazovii”, încă unul dintre cele mai importante din istoria Teatrului de pe Bulevard. Regizorul îl convinsese pe Lovinescu să facă împreună dramatizarea romanului lui Dostoievski, Frații Karamazov. Ștefan Sileanu (Dimitri), împreună cu George Constantin, Alexandru Repan, Dragoș Pâslaru – azi părintele Valerian de la Mănăstirea Frăsinei – Horațiu Mălăiele, Ioana Crăciunescu și Dana Dogaru (Grușenka), vorbind despre credință, despre Dumnezeu și despre diavol și, mai ales, despre ce se poate întâmpla atunci când „totul este permis”. Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă – lumea după Apocalipsă. Singurătate și pustiu. Ce se întâmplă cu supraviețuitorii? De la cele scrise în Biblie la Dostoievski, aglutinate și dăruite publicului într-o epocă de un altfel de pustiu... Și Karamazovii... Arta este, oare, un alt fel de divinație?

În „Adela” (1984), filmul lui Mircea Veroiu, Ștefan Sileanu își exercită farmecul și inteligența masculină în rolul lui Tuliu Drăgan, contribuind, cu siguranță la unul dintre succesele filmului românesc: în 1985 a primit premiile ACIN pentru imagine (Doru Mitran) și decoruri (Călin Papură), iar în 1985 Marele Premiu de la Sanremo.

„Șase ani. Au trecut ca o singură zi... De-aș fi avut măcar două. N-am zidit mănăstiri, nici cetăți, chipul meu nu va rămâne zidit în ctitorii. Dar am clădit în sufletul țării. E lucrarea cea mai de preț din câte sunt date unui domn.” Sunt cuvintele lui Vlad Țepeș, în finalul filmului realizat de Doru Năstase în 1979. Și din nou îl credem pe Ștefan Sileanu. Pentru că era un actor dăruit cu puterea de a spune adevărul. Pentru el și teatrul, și filmul, și pictura erau adevăr.

FILMOGRAFIE

„Cîntecele mării” (1971), „Prin cenușa imperiului” (1976), „Buzduganul cu trei peceți” (1977), „Vlad Țepeș” (1979), „Am fost șaisprezece” (1979), „Burebista” (1980), „Scopul şi mijloacele” (1982), „Amurgul fântânilor” (1983), „Raliul” (1984), „Adela” (1985), „Duminică în familie” (1988), „Trandafirul şi coroana” (1991), „Şobolanii roşii” (1991), „E pericoloso sporgersi” (1993), „Somnul insulei” (1994), „Păcală se întoarce” (2006), „Marea sfidare” (1989), „Crucea de piatră” (1994), „Craii de Curtea Veche” (1995), „Don Juan sau dragostea pentru geometrie” (1997), „Despre morţi, numai de bine” (2005), „Europolis” (2010), „Rămâi cu mine” (serial TV, 2013).