În data de 31 octombrie, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat un eveniment literar-artistic special dedicat artistului israelian de origine română Baruch Elron (1934-2006). În cadrul evenimentului a fost lansat albumul „Baruch Elron – desene și schițe”, autor: Adrian Grauenfels, apărut în cursul acestui an la Editura SAGA și a avut loc vernisajul expoziției „Baruch Elron – desene și schițe”, prezentată la sediul ICR Tel Aviv, în perioada 31 octombrie - 29 noiembrie 2019.
Evenimentul a fost deschis de Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, care a caracterizat proiectul organizat la sediu ca fiind „un eveniment artistic de calitate și de forță” ce aduce un omagiu artistului, „în două forme – prin expoziție și prin lansarea de carte”.
În continuarea programului, dr. Dalia Hakker-Orion, critic de artă și jurnalist, a oferit publicului prezent în sală, în rândul căruia s-au numărat atât pasionați de artă, cât și artiști, colegi de generație cu Elron sau inspirați de lucrările acestuia, o privire biografică de ansamblu asupra vieții artistului, care i-a influențat apoi activitatea artistică. Pe lângă latura de creator, Baruch Elron a fost și profesor la numeroase instituții academice și la Muzeul de Artă Contemporană din Herzlyia. Spirit inovator, acesta a fost unul dintre fondatorii mișcării artisticeisraeliene „Tnuat Hameshushe”, alături de alți importanți artiști israelieni care s-au bucurat de succes și recunoaștere internațională. Dr. Hakker a subliniat că artistul „a încercat din 1995 să fie mai modern și mai actual pentru a se conecta cu publicul”, deoarece este de datoria fiecărui creator să „fie fidel lui insuși și fidel vremurilor în care trăiește”.
Adrian Graeunfels, editor și autor al volumului „Baruch Elron – desene și schițe” apărut în acest an la Editura Saga, a făcut o analiză artistică a creației semnate de Baruch Elron, de la tehnicile variate folosite la asemănările existente între arta acestuia și a altor cunoscuți artiști internaționali. Una dintre caracteristicile artei lui Elron este reprezentată de aducerea în actualitate a unor subiecte clasice, inclusiv subiecte evreiești, astfel că acesta „aduce poveștile din Tanach în vremurile noastre”. Un artist complex, Baruch Elron a folosit o gamă largă de tehnici de creație și materiale de lucru diferite pentru a crea unele dintre cele mai reprezentative serii de lucrări ale activității sale, precum „Timpul”, „Muzica”, „În lumea copiilor”, „Cai” sau „Africa”.
La finalul serii, Lidia Elron a adresat un mesaj emoționant audienței prezente în sală și a apreciat participarea la eveniment a atâtor colegi de generație ai artistului și a numeroșilor iubitori de artă.
Expoziția prezentată a ICR Tel Aviv cuprinde o serie de lucrări de dimensiuni medii și mari de desen și grafică, precum și câteva caiete de schițe, materiale artistice inedite care sunt prezentate pentru prima dată publicului larg într-o expoziție solo a artistului. Expoziția reprezintă o călătorie specială prin universul artistic original al pictorului Baruch Elron, reprezentant al curentului simbolist, discipolul maestrului Corneliu Baba, și unul dintre cei mai apreciați artiști israelieni contemporani de origine română.
Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat, de luni până joi între orele 09:00 - 17:00, vineri între orele 09:00 - 14:00, precum și în timpul evenimentelor la sediu organizate în această perioadă.
„Baruch Elron a existat pentru a fi în imediata noastră apropiere… Pictorul aduna într-o singură lume toate lumile posibile și, mai ales, cele imposibile”. (Adi Cristi, scriitor)
„A intra în lumea creată de Baruch Elron înseamnă a primi o gură de aer proaspăt, o răsuflare de viaţă şi o senzaţie de libertate. Universul său, guvernat de o natură feminină şi senzuală, maternă şi frumoasă, păşeşte din minune în minune.” (Héctor Martinez Sanz, Madrid, mai 2011)
Baruch Elron s-a născut în 1934 la Bucureşti. În 1954, continuă pasiunea mamei sale pentru artă şi începe să studieze la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, avându-i ca profesori pe maeştrii Corneliu Baba, Ciucurencu, Steriadi, Schweitzer - Cumpăna la pictură, şi Kazar şi Yosef Molnar la grafică.
În anii studenţiei, fiind foarte apreciat, a fost trimis la Moscova, Praga, Budapesta. Deja în 1958, obţinea premiul pentru excelenţă al expoziţiei de la Sao Paulo, Brazilia şi, un an mai târziu, premiul Festivalului Tineretului, la Moscova. În Europa, a studiat ore şi zile în şir, în marile muzee, fiecare trăsătură de penel a marilor maeştri, pentru a-şi însuşi tehnica lor.
După terminarea facultăţii s-a lansat în grafică, făcând ilustraţii de carte şi lucrări publicitare. În 1960, obţinea premiul pentru ilustraţie de carte la Festivalul de carte de la Dresda. Anul 1963 avea să însemne o nouă plecare şi o nouă ţară, de data aceasta, cea definitivă, Israel. În 1966, a avut prima expoziţie la Tel Aviv, după care începe şirul lung de expoziţii internaționale. Un an mai târziu deja expunea la New York, în 1969 la Montreal, Toronto. In 1974 -1975 participă la Târgul Internațional de Artă din Dusseldorf şi din Koln. Între 1976 – 1983, are mai multe expoziţii personale în Germania, la Koln, Essen, Frankfurt, la Muzeul de Artă Solingen, la Muzeul Gustav Lubke Hamm, la diverse galerii şi mai multe muzee germane.
Pe lângă Germania, este prezent şi în Franţa, Olanda, Austria, Italia, Belgia. În anii 1980-2000 expune mult în Israel, la cele mai prestigioase instituţii de artă din ţară, dar şi în SUA, Croaţia, Cote d'Ivoire, Paris, Bruxeles. Anul 1998 aduce un triumf personal, în ţara naşterii sale, prima sa expoziţie în România, la Sala Radio, sub auspiciile Ministerului Culturii. În acelaşi an, Israel îi oferă Premiul Jubileu pentru activitate artistică şi culturală. În 2000, artistului i se oferă Premiul Special de către Fondul Ianculovici, din Haifa. Opere semnate Elron există în nenumărate muzee şi colecţii particulare din întreaga lume.
În 2006, Baruch Elron se stinge din viaţă, însă opera artistului continuă să emoţioneze publicul prin numeroase expoziţii postume organizate în Israel, Monaco, Franţa, Marea Britanie, precum și în nenumărate alte țări din Europa. Cea mai recentă participare a avut loc în cadrul expoziţiei colective „Caleidoscopul vieții” din Moscova, în august 2019.