Expoziție Heliodor Píka

ICR Praga organizează, la sediu, în data de 13 februarie 2014, orele 18:30, în parteneriat cu Muzeul silezian din Opava și Ambasada României la Praga și desfășurat sub înaltul patronaj al E.S. Daniela Gîtman, vernisajul expoziției de fotografie și documente Heliodor Píka (diplomat ceh și atașat militar în România în perioada 1932-1937), expoziție ce evocă o parte importantă a relațiilor dintre România și Cehoslovacia, aducând, totodată, în atenția publicului, unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a lumii, cele două războaie mondiale, impactul scontat fiind unul mare dat fiind faptul că în 2014 se împlinesc 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial.
Heliodor Píka s-a născut în 1897 și a participat pe front în Primul Război Mondial începând cu 1916. El a avut o carieră militară strălucită după ce a absolvit Academia Militară din Saint - Cyr, Franța. Între 1932 -1937 a fost Atașat Militar la București. Această poziție era foarte importantă din punct de vedere strategic, deoarece România, ca membru al Micii Antante, era privită drept un tampon împotriva presiunii puternice germane și maghiare. În calitate de Atașat Militar la București, Heliodor Píka a participat foarte activ la dezvoltarea relațiilor bilaterale. În perioada de ascendență a fascismului din Italia și Germania a activat în România și a avut ca obiectiv să pună în contact oameni importanți din domeniile militar, politic și economic din cele două țări. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost foarte activ din nou, iar în mai 1945, Píka s-a întors la Praga unde avea să fie numit Deputy Chief of the General Staff al armatei cehoslovace. După război, a continuat contruirea bunelor relații dintre România și Cehoslovacia și s-a dedicat menținerii acestora. După 1948 a fost arestat și acuzat de trădare, primind sentința de executare prin spânzurare, care a și avut loc pe 21 iunie 1949 în curtea închisorii Bory Plzen. În anul 1968, Tribunalul Militar a permis reluarea procesului, anulând post mortem sentința lui Heliodor Píka.
http://cs.wikipedia.org/wiki/Heliodor_P%C3%ADka

Expoziţia rămâne deschisă publicului în perioada 13 februarie – 11 martie 2014, între orele 10:00 – 17:00.