Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza și găzdui, în perioada 02.07 – 29.08.2025, o expoziție solo retrospectivă intitulată ”My Way” cu lucrările artistei multidisciplinare israeliene Dalia Sinclair.
Expoziția – care cuprinde lucrări de fotografie, artă digitală, instalații și artă video, oferind o retrospectivă a ultimilor cinci ani de creație ai lui Sinclair – va fi vernisată în data de 4 iulie, de la ora 11:00, în prezența Daliei Sinclair, cu participarea artistei vizuale Dalia Hakker Oren și a sopranei Ayelet Cohen.
Totodată, pe parcursul expoziției, vor fi mai fi organizate evenimente conexe și tururi ghidate, cu includerea altor artiști de origine română.
Actuala expoziție, ”My Way”, explorează teme precum memoria, timpul și transformarea, surprinzând diverse fragmente și experiențe printr-o lentilă personală și provocatoare. Sinclair invită spectatorii într-o lume în care detaliile marginale spun povești ample, încurajând noi moduri de interpretare.
Artistă (cu expunere) internațională și activistă socială, opera Daliei Sinclair se inspiră profund din identitatea sa evreiască și din experiențele familiei sale din timpul Holocaustului (mama sa fiind originară din Sighetu Marmației), oferind o pledoarie pentru pace, comemorare și explorare artistică. Ea își împarte activitatea artistică între Israel și Australia.
Absolventă a Colegiului Art Studio din Raanana, Israel, artista a avut prima expoziție personală ”Leaves” / „Frunze” în august 2002, dedicată frunzelor din viața ei ca metaforă a schimbărilor ocazionate de (stră)mutarea în altă țară, ducând cu ea „rămășițele vieții”. De-a lungul timpului, artista a avut numeroase participări la expoziții solo și de grup în Israel, Australia și România, completate de experiența de ghid de artă la muzee din Australia, cât și numeroase activități culturale în domeniul media (emisiuni și documentare educative, moderator radio) și al artelor performative (dans și festivaluri stradale). Creațiile acesteia – poezie, artă vizuală și performativă – includ adesea trimiteri la identitatea evreiască și experiențele trăite de familia sa în perioada Holocaustului.
În prezent este membră a Consiliului de Administrație și Coordonatoare Media a Asociației Artiștilor Plastici din Netanya.