Eveniment de prezentare a proiectului Muzeului virtual al evreilor originari din România

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat un nou eveniment din seria „Pagini de istorie”, în data de 6 aprilie, dedicat prezentării Muzeului virtual al evreilor originari din România, un nou proiect istoriografic și documentar, inițiat în Israel și dezvoltat cu ajutorul specialiștilor din România și Israel.

Evenimentul a fost moderat de Cleopatra Lorințiu, director adjunct ICR Tel Aviv, și a beneficiat de participarea unor personalități culturale și academice implicate în proiect, precum dr. Natalia Berger, curator și fondator al muzeului; Avraham Poraz, jurist, fost membru în Knesset și fondator al muzeului; Richard Armon, fondator al muzeului și fost consul onorific al României în Israel.

În introducerea evenimentului, a fost proiectat mesajul video al dr. Gina Pană, cercetător din România și membră a echipei care se ocupă de dezvoltarea muzeului virtual. Dr. Pană a vorbit despre importanța prezervării memoriei în contextul actual, în special în ceea ce privește istoria comunității evreilor originari din România. „Referindu-mă strict la comunitatea evreiască din România şi la evreii originari din România, este un moment în care cu adevărat trebuie prezervat absolut tot ce se poate; orice informație contează, orice amintire, orice lucru care poate fi lăsat pe mai departe, atât urmașilor cât și potențialilor istorici, celor care vor dori în continuare să se ocupe de aceste domenii. Faptul că vor fi în continuare colectate amintiri, artefacte care aparțin familiilor, că fiecare va putea să-și spună povestea face din acest muzeu virtual un muzeu viu.”

Dr. Natalia Berger, curatorul muzeului, a făcut o prezentare detaliată a proiectului și a subliniat importanța „colecțiilor private, fie ele ale familiilor de evrei originari din România, fie ale unor colecționari. Muzeul adună aceste materiale, le organizează și le prezintă publicului larg, pentru ca un număr cât mai mare de persoane, din orice colț al lumii, să aibă acces la aceste informații.” Materialele prezentate în cadrul muzeului virtual vor fi disponibile în limbile română, ebraică și engleză, iar dr. Berger și-a exprimat speranța ca website-ul muzeului să fie lansat foarte curând și să fie disponibil spre acces la nivel internațional.

În continuarea programului, Avraham Poraz, jurist, fost membru în Knesset și fondator al muzeului, și Richard Armon, fondator al muzeului și fost consul onorific al României în Israel, au oferit detalii despre procesul de inițiere și dezvoltare a acestui proiect. Richard Armon a afirmat că „acest muzeu este o necesitate, este o obligație și vrem să transmitem și un mesaj”.

Publicul prezent în sală a apreciat programul manifestării și a participat în mod activ la eveniment, prin comentarii, întrebări sau istorii personale de familie.

Înregistrarea evenimentului poate fi vizionată pe canalul de Youtube al instituției: https://www.youtube.com/watch?v=Ms9ZewR9Sd4

Muzeul virtual al evreilor originari din România este o inițiativă culturală și educațională non-profit, al cărei scop principal este de a documenta și relata istoria evreilor români. Realizarea unui astfel de muzeu este importantă pentru prezentarea acestui capitol semnificativ în istoria poporului evreu. Obiectivul acestui proiect este crearea unui centru cultural și educațional virtual, care să includă o expoziție despre istoria și cultura evreilor români, expoziții pe teme adiacente, precum și o arhivă care să conțină fotografii, filme și muzică, toate în format digital. Prin urmare, vor fi colectate materiale din colecții publice și private (fotografii, documente și artefacte), precum și povestiri ale evreilor din România, din Israel și din întreaga lume, cu scopul de a documenta și utiliza această bază largă de informații în vederea prezentării și conservării istoriei și culturii comunității evreilor originari din România.