Două lungmetraje românești la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv anunţă proiecţia filmelor româneşti După dealuri , regia: Cristian Mungiu şi Toată lumea din familia noastră, regia: Radu Jude în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Haifa, Israel, desfășurat în perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2012.

Programul proiecţiilor:

După dealuri, regia: Cristian Mungiu (152 minute; România/Franţa/Belgia 2012; subtitrare în limba ebraică)
30.09.2012, orele 21:00, sala Rappaport
02.10.2012, orele 21:30, sala Rappaport (proiecţie în prezenţa regizorului Cristian Mungiu)

După dealuri spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.
Filmul este inspirat de romanele non-ficţiune ale Tatianei Niculescu Bran.
Sursa: mobrafilms.ro

Toată lumea din familia noastră, regia: Radu Jude (108 minute; România/Olanda 2012; subtitrare în limba ebraică)
29.09.2012, orele 17:00, sala Rappaport
08.10.2012, orele 14:00, Muzeul Tikotin

Toată lumea din familia noastră tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ.
Sursa: hifilm.ro

Pentru detalii suplimentare: www.haifaff.co.il