„Discover Romania”: evenimente de promovare a culturii române în Arisugawa-no-miya Memorial Park din Tokyo

Institutul Cultural Român de la Tokyo în colaborare cu Ambasada României în Japonia și Primăria Minato City organizează, în perioada 6 aprilie - 31 mai 2026, în cadrul Arisugawa-no-miya Memorial Park, o serie de evenimente de promovare a imaginii României, a culturii și tradițiilor sale.

Expoziția tematică „Discover Romania” – montată în vitrina expozițională Info Point, situată la intrarea în Arisugawa-no-miya Memorial Park – va putea fi vizitată în intervalul 6 aprilie – 31 mai 2026. Vor fi expuse două porturi tradiționale românești (din patrimoniul Ambasadei României în Japonia), obiecte tradiționale confecționate de membrele Șezătorii JaponIA și patru panouri informative în limba engleză și japoneză cu informații generale despre România: cultura, arta, tradițiile, marile personalități culturale și cele mai interesante și inedite lucruri și locuri din România.

În contextul inaugurării expoziției, luni, 6 aprilie 2026, la ora 11.00, muzicologul și jurnalistul Sebastian Gheorghiu va prezenta prelegerea publică „Muzica tradițională românească - Caracteristici și forme principale. Instrumente tradiționale. Diversitate regională”. Prelegerea se va referi la muzica tradițională românească ca formă de artă profund înrădăcinată în istoria și spiritualitatea poporului, caracterizată printr-o diversitate regională uimitoare și instrumente arhaice unice.

Publicul larg și oaspeții capitalei nipone vor putea asista sâmbătă, 25 aprilie 2026, în intervalul orar 13.00 - 16.00, la o întâlnire a grupului Șezătoare JaponIA care va include mai multe activități: atelier de confecționare a unei ii cu altiță având la bază modelul „ia cu chiparoși” prezentat de Cornelia Sekigichi; un workshop de desen și aplicații pe teme românești, pentru copii și părinți, susținut de Dorothea Kogure, și atelierul „Tricotajul ca tradiție românească” coordonat de Alina Stoean.

În același interval orar, va fi organizat un recital de muzică românească susținut de Hiroko Yamakawa (saxofon), Miyu Uemura (clape) și Yusuke Hashimoto (percuție).

Sebastian Gheorghiu are o carieră impresionantă în domeniul cultural și artistic din România. Cu o experiență de peste 20 de ani în managementul cultural, el și-a dedicat viața promovării și dezvoltării culturii și artei muzicale atât în România, cât și în străinătate și este unul dintre oamenii care fac posibile proiectele și evenimentele culturale #UCIMR. Educația sa solidă în domeniul muzicii, dublată de ampla experiență în domeniul cultural, l-a ajutat să înțeleagă și să contribuie semnificativ la dezvoltarea comunității artistice. Sebastian Gheorghiu are o pasiune profundă pentru muzică și pentru organizarea de evenimente culturale memorabile. www.ucimr.ro/sebastian-gheorghiu/

Hiroko Yamakawa (saxofon) este absolventă a Universității de Muzică Showa din Japonia. A fost distinsă cu Premiul Juriului la categoria Instrumente de suflat, în cadrul celei de-a zecea ediții a Concursului Internațional de Muzică Burkhardt, și a primit un Premiu de Încurajare la cea de-a șaptea ediție a Romanian International Music Competition, printre altele. În 2012, a vizitat pentru prima dată România și a susținut recitaluri la Castelul Peleș și în alte spații. În 2014, a susținut recitaluri în România și Turcia. În mai 2015, a fost invitată ca artistă din Japonia la evenimentul aniversar de 10 ani al Centrului de Formare în Limba Japoneză din cadrul Universității Româno-Americane. În 2018, a susținut două concerte cu Orchestra Filarmonicii din Brașov, România, care s-au bucurat de succes și apreciere. În prezent, pe lângă activitățile sale de solist, susține concerte clasice și de jazz alături de orchestre de cameră și muzicieni consacrați.

Pianista Miyu Uemura este absolventă a École Normale de Musique de Paris. În prezent, urmează un curs de studii avansate la Colegiul de Muzică Toho Gakuen. În timpul studiilor, a susținut numeroase concerte de muzică de cameră în Franța. Pe lângă activitatea de pianist-concertist, colaborează cu orchestre simfonice pentru producții de operă, balet și muzicale, inclusiv cu K-Ballet Company și Tokyo Theatre Place. De asemenea, organizează și produce concerte și spectacole de operă ca prezentatoare și pianist-colaborator. În ultimii ani, ea a scris și regizat producții originale, susținând spectacole la Tokyo și Hamamatsu.

Percuționistul Yosuke Hashimoto, originar din Oita, Japonia, este absolvent al Berklee College of Music. După ce s-a întors în Japonia, a avut colaborări și a susținut concerte alături de mai mulți artiști niponi și internaționali, precum Ricardo Miño, Azumi Inoue, Kiyoharu Antonio, Canales, Carmen Ledesma ș.a. În prezent lucrează cu Shiki Theatre Company, asigurând aranjamentele muzicale pentru spectacole, și participă la turneele internaționale organizate cu pianistul Seki Takahito și cu chitaristul Jin Oki.

Dorothea Kogure face parte din diaspora românească din 2013. A trăit în Germania și Pakistan, acum în Japonia. Locuiește la Tokyo, împreună cu cei trei copiii ai săi. Este absolventă de studii economice, cu un master în limba franceză, la ASE. După ani de căutări, s-a întors la ceea ce îi plăcea să facă din copilărie, să scrie și să deseneze, și acum explorează lumi imaginare împreună cu copiii. În 2023, a urmat atelierele de scriere creativă. În prezent urmează cursurile de ilustraţie în cadrul Musagei Art College din Tokyo.

Cornelia Raluca Sekiguchi s-a născut în Cluj-Napoca, România, unde a studiat istorie, jurnalism și educație la Universitatea Babeș-Bolyai.După ce a predat istoria timp de cinci ani în licee din România, a început un nou capitol mutându-se în Japonia, unde a lucrat ca profesor de engleză și română în diverse locuri, precum Kawamura Gakuen, Seikei University și Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei. Pe lângă predarea limbilor străine, s-a implicat în organizarea unor programe culturale care promovează patrimoniul japonez și românesc. Activitatea sa de voluntariat include organizarea „Zilelor Culturale Japoneze” în România și a ceremoniilor de ceai Urasenke, în cooperare cu Ambasada Japoniei, iar, în Japonia, programul Hello Kids și Ageo Global Association. Broderia ocupă un loc special în inima sa. Coordonează activitățile grupul Șezătoare JaponIA.

Alina Stoean este originară din Transilvania, România. A studiat informatică la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și și-a început cariera ca inginer IT în sectorul financiar. În 1999, s-a mutat la Tokyo împreună cu familia, unde și-a continuat parcursul profesional ca inginer IT și, mai târziu, ca manager de proiecte IT în domeniul financiar. Dragostea ei pentru tricotat a început încă din copilărie, în timpul lungilor seri de iarnă petrecute alături de mama și bunica ei. Împreună, tricotau pulovere, căciuli, șosete și alte articole călduroase pentru întreaga familie – momente care au modelat în tăcere o pasiune de-o viață. După ce s-a mutat la Tokyo, a continuat să tricoteze pentru cei doi fii ai săi și pentru soțul ei, păstrând cu ea tradițiile reconfortante de acasă. De când s-a alăturat comunității Sezatoare JaponIA, a redescoperit și frumusețea tradițiilor românești, prin broderie și confecționarea „iei”, bluza tradițională românească – o artă care o leagă de rădăcinile și moștenirea sa culturală.