Dezbatere despre „Miturile fondatoare ale antisemitismului: din antichitate până în zilele noastre”, cu participarea acad. prof. univ. Carol Iancu și a prof. univ. dr. Andrei Marga la ICR Tel Aviv, 8 noiembrie

În data de 8 noiembrie 2018 ICR Tel Aviv a organizat și găzduit o dezbatere cu participarea profesorilor Carol Iancu și Andrei Marga. Intervențiile acestora au avut la bază cartea scrisă de Carol Iancu, intitulată „Miturile fondatoare ale antisemitismului, din antichitate până în zilele noastre”. După cum a dezvăluit autorul în cadrul evenimentului de la Tel Aviv, volumul constituie o replică la eseul antisemit, negaționist și antisionist al ideologului ex-comunist francez Roger Garaudy, „Les mythes fondateurs de la politique israélienne”.

În intervenția sa, Andrei Marga a subliniat rolul contributorilor esențiali la reconstituirea istoriei iudaismului în România, precum Baruch Tercatin, autor al unei monumentale istorii a rabinilor în România, cât și al unor impresionante traduceri.

„Cartea lui Carol Iancu este inventar foarte bun al trecutului, dar prezentul este chiar mai șocant”– a afirmat Marga, clarificând și termenul de mit. „Accepțiunea pe care Carol Iancu o folosește provine din sociologia și filozofia franceză. Mitul este o propoziție, o teorie în care lumea crede cu tenacitate, chiar împotriva faptelor, împotriva argumentelor. Termenul este folosit în titlul volumului pentru a surprinde, din punct de vedere istoric, bazele antisemitismului, bazele acestei credințe care contrazice orice rațiune, conform căreia evreii sunt altfel decât ceilalți oameni pentru motivul că sunt evrei, în primul rând” – a adăugat fostul ministru al educației și al afacerilor externe, exemplificând cu faimoasa frază a lui Nae Ionescu, în celebra prefață a cărții lui Mihail Sebastian „De două mii de ani”, în care acesta afirma că „evreul trebuie să sufere pentru că este evreu”.

Analizând fundamentele de ordin teologic, ce nu pot fi ignorate într-o dezbaterere despre antisemitism, Andrei Marga a menționat cartea teologului Norbert Lohfink, „L'alleanza mai revocata” (tradusă în română cu titlul „Alianța nu s-a rupt niciodată”) unde se operează cu ideea de „antisemitism clandestin”, prin care se înțelege nerecunoașterea ascendenței iudaice a lui Iisus în rândul preoților creștini. Un alt laitmotiv al antisemitismului îl constituie răstignirea lui Iisus de către evrei, ignorându-se faptul că procesul lui Iisus a fost, după cum subliniază mulți teologi și filozofi, eminamente unul roman. De asemenea, după cum a subliniat Marga, „ideea sau doctrina ruperii alianței între Dumnezeu și evrei, prezentă până nu demult în Biserica Catolică, dar și în protestantism, este o altă formă modernă de manifestare a unui antisemitism instituțional”.

La rândul său, Carol Iancu a operat distincția necesară între termenii și diferențele inerente dintre anti-iudaism, iudeofobie și antisemitism, propunând următoarea ecuație: „antisemitism = anti-iudaism + rasism”, unde anti-iudaismul comportă atât un aspect sociologic, cât și religios. În ceea ce privește iudeofobia, Carol Iancu adus în discuție opiniile medicului rus Leon Pinsker, care afirma, în secolul 19, că această teamă patologică față de evrei ar fi „ereditară, contagioasă și incurabilă”.

Cei prezenți la eveniment (dintre care amintim pe Lucian Zeev Herșcovici, Silviu Sanie, Baruch Tercatin, Gustav Meiseles ș.a) – specialiști în problematica iudaică, istorici, arheologici, ziariști, orientaliști - au manifestat un viu interes față de subiectele abordate și au contribuit cu întrebări și comentarii pertinente.