Conferința „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, la Teatrul Institutului Francez din Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Institutul francez de la Madrid, cu sprijinul Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii și al Consiliului Judetean Timiș, organizează conferința „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, susținută de istoricul de artă Doina Lemny și comisarul general al României la Festivalul Europalia 2019, Ovidiu Șandor, în marja evenimentelor prilejuite de împlinirea, la 19 februarie, a 147 de ani de la nașterea artistului român Constantin Brâncuși (Hobița, 1876 – Paris, 1957).

Evenimentul, parte a manifestărilor prin care ICR promovează „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” și a proiectelor culturale care celebrează 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), va avea loc marți, 7 februarie 2023, de la ora 19.30 (ora Spaniei), la Teatrul Institutului Francez din Madrid.

Doina Lemny și Ovidiu Șandor vor devoala, în premieră pentru publicul participant la conferință, conceptul uneia dintre cele mai ample expoziții dedicate lui Constantin Brâncuși din ultimii 50 de ani din România, care va fi deschisă în cadrul „Timișoara 2023 - Capitala Europeană a Culturii”.

„Creator unic, personalitate complexă, fericită uniune dintre«țăranul din Carpați» și artistul modern din Montparnasse, Constantin Brâncuși a deschis drumul sculpturii moderne la începutul secolului XX. Purtând în el moștenirea românească ca un fundament al dezvoltării sale artistice ulterioare, Brâncuși a devenit un simbol al creativității românești și un reprezentant de seamă al artei moderne,«pilier» / stâlp al acesteia alături de Picasso, Matisse sau Duchamp. Expoziția de la Timișoara:«Brâncuși: surse românești și perspective universale» va pune în lumină aspecte esențiale ale creației lui Brâncuși legate de această moștenire românească pe care artistul a știut să o folosească în mod subtil și să o introducă în conceptele și reprezentările artei moderne universale. Conferința va dezvălui anumite laturi ale acestei creații într-un discurs însoțit de imagini fotografice și de un film”, a afirmat Doina Lemny, curatorul expoziției.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” cuprinde sculpturi emblematice din perioada de maturitate a artistului, de la mari muzee ale lumii, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery, dar și din tinerețea lui Brâncuși, din colecții muzeale si private din România. Complementară sculpturilor, va fi expusă și o selecție de fotografii și fragmente filmate de artist. Opere de artă semnate de Brâncuşi, precum Ecorșeu, Capete de copii, Prometeu, Muza adormită, Domnişoara Pogany, Piatră de hotar – din seria Sărutul, Rugăciune, Măiastra, Pasăre în văzduh, Coloana fără sfârşit III, diferite desene, guaşe şi fotografii realizate de Constantin Brâncuşi vor putea fi admirate, în perioada 30 septembrie 2023- 28 ianuarie 2024, la Muzeul Național de Artă din Timișoara.

Un documentar de prezentare a Ansamblului Monumental Târgu Jiu din România – singura lucrare monumentală pe care Brâncuși a instalat-o în aer liber – realizat pe o idee a Doinei Lemny în cadrul manifestărilor culturale ale Consiliului European din 2012, va completa prezentările celor doi invitați. Documentarul, versiunea originală în franceză, cu subtitrare în spaniolă, prezintă trilogia Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu: „Coloana Infinită”, „Poarta Sărutului” şi „Masa Tăcerii”, realizate de Brâncuși ca un omagiu adus eroilor români ai primului război mondial, căzuţi pe câmpul de luptă pe malul Jiului.

„Mă bucur să putem prezenta contribuția Fundației Art Encounters și a partenerilor săi la programul ambițios oferit în acest an de Timișoara Capitală Culturală, orașul meu de suflet. Contribuția noastră se remarcă atât în ceea ce privește organizarea celor două expoziții majore, Victor Brauner și Constantin Brâncuși, repere de patrimoniu universal ale artei născute în România, dar și în ceea ce privește promovarea tinerei generații de artiști, așa cum este ea pusă în valoare de către cea de-a 5-a ediție a Bienalei Art Encounters”,a declaratOvidiu Șandor, comisarul expoziției.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Cultural Francez în România, fiind finanțată de Consiliul Județean Timiș și având ca partener principal Banca Transilvania.

Am pregătit intens acest proiect excepțional care va poziționa Timișoara în avangarda elitei artistice la nivel european. Cultura este, pentru noi, echipa Consiliului Județean Timiș, unul dintre factorii care impulsionează evoluția socială. Am investit fonduri semnificative în infrastructura culturală de la Muzeul Național de Artă Timișoara și am construit un cadru care să permită continuarea proiectelor de anvergură demarate sub umbrela Capitalei Europene a Culturii”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, autoritatea finanțatoare a expozițiilor Brauner și Brâncuși.

Mai multe informații:

Doina Lemny desfășoară de câțiva ani o captivantă muncă de cercetare care îi permite să perfecționeze analiza operei lui Constantin Brâncuși. A fost curatoare a expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei”, eveniment-far al Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA ROMÂNIA 2019.

Ovidiu Șandor, comisar general al României la Festivalul Europalia 2019, este fondatorul și președintele Fundației Art Encounters, colecționar de artă implicat activ în scena de artă contemporană din România, membru al Comisiei de Achiziții de Artă Est-Europeană și Rusă a Muzeului Tate Modern, Londra, fondator și CEO al companiei Mulberry Development.