Concert de jazz la Budapesta cu prilejul Zilei Naţionale a României

Institutul Cultural Român Budapesta împreună cu Ambasada României au celebrat Ziua Naţională a României printr-un concert de jazz intitulat „Rădăcini”, în data de 27 noiembrie 2013 la Hotelul “Gellért”. Concertul a fost urmat de o recepţie oferită de Ambasada României, la care au luat parte oficialităţi ungare, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta, reprezentanţi ai mediului academic şi cultural şi ai comunităţii româneşti din Ungaria. 


În acest recital, Teodora Enache alături de doi importanţi muzicieni de jazz din România: Liviu Butoi (flaut şi saxofon) şi Ionuţ Dorobanţu (chitară) au adus un omagiu Mariei Tănase, la un secol de la naşterea “păsării măiestre” a muzicii româneşti. 


Vocea gravă a Teodorei Enache a adaptat cu o intensitate specifică piese tradiţionale din repertoriul Mariei Tănase, precum şi „Dansuri populare româneşti” culese de Béla Bartok. 


În 2003, Teodora Enache lansa la Budapesta albumul “Rădăcini I”, cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar zece ani mai târziu, în pragul lansării celui de-al treilea disc din seria „Rădăcini – Back To My Roots” solista revine în capitala Ungariei pentru a prezenta noi prelucrări jazzistice ale unor teme tradiţionale.


Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României au fost deosebit de apreciate de cele peste 400 de persoane prezente.