Comemorarea Pogromului de la Iași – proiecția filmului „Ieșirea trenurilor din gară”

În data de 1 iulie 2022, la Cinemateca din Tel Aviv a avut loc proiecția specială a filmului „Ieșirea trenurilor din gară” (2020), în regia lui Radu Jude și Adrian Cioflâncă. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel și AMIR (Organizația Israelienilor Originari din România), a marcat împlinirea a 81 de ani de la Pogromul de la Iași (ce a avut loc între 28 și 30 iunie 1941).

Ambasadorul României în Statul Israel, E.S. Radu Ioanid, a subliniat caracterul inedit al documentelor de arhivă folosite în film, precum și importanța acestora. „Episodul Pogromului din Iași este unul dintre cele mai documentate masacre din istoria Holocaustului și a celui de-Al Doilea Război Mondial, în ceea ce privește arhiva istorică existentă în prezent.” În încheierea intervenției sale, ambasadorul României a amintit inițiativa Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” de a construi primul muzeu al evreimii române în care istoria Holocaustului din România va fi prezentată în detaliu.

Directorul ICR Tel Aviv, Martin Salamon, a menționat că proiectul se înscrie în strategia de diplomație publică pe anul 2022, și reprezintă o oportunitate de continuare a promovării și sprijinirii cercetării istorice și sociale în acest domeniu, în vederea conservării memoriei și a mărturiei istorice a supraviețuitorilor Holocaustului din România.

Eyal Fabian, reprezentant AMIR, a făcut o trecere în revistă a programului de evenimente dedicate comemorării a 81 de ani de la Pogromul de la Iași, organizate în Israel. În acest context, acesta a accentuat rolul instituțiilor statului român – Ambasada României și ICR Tel Aviv – în educarea noii generații și a informării publicului larg privind existența istorică a Holocaustului și efectele acestuia asupra societății contemporane.

Proiecții suplimentare ale filmului vor avea loc la Cinemateca din Ierusalim, precum și la Beer Sheva.

Documentarul a avut premiera mondială în 2021 la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secţiunea competiţională Forum. „Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul, de Cătălin Cristuţiu. Producători sunt Ada Solomon, Carla Fotea şi Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.