Colaborare cu Opera Națională Israeliană din Tel Aviv, stagiunea 2013-2014. Programul lunii ianuarie

Cu ocazia aniversării a 10 ani de la înființarea ICR Tel Aviv, ne propunem să organizăm o serie de proiecte de mare impact, care să sublinieze prezența culturii române în Israel și contribuția ICR la promovarea dialogului cultural. Pentru stagiunea 2013-2014, Opera Naţională Israeliană din Tel Aviv ne-a acordat privilegiul de a fi parteneri pe toată durata acesteia, oferind promovare și vizibilitate de excepție pentru arta lirică românească. Datorită talentului, profesionalismului şi seriozităţii artiştilor români, dar şi sprijinului oferit acestora de ICR Tel Aviv, Opera Națională Israeliană consideră importantă distribuirea artiştilor români în producţiile sale internaţionale.

În luna ianuarie, vor avea loc reprezentații ale operei „Bal Mascat” de Giuseppe Verdi, dirijor Daniele Callegari la Opera Naţională Israeliană din Tel Aviv în care baritonul Ionuț Pascu și tenorul Cristian Mogoșan dețin roluri principale. Programul reprezentațiilor, precum și detalii despre bilete sunt publicate pe site-ul Operei: http://www.israel-opera.co.il/Eng/?CategoryID=658&ArticleID=1747.
În cadrul acestei colaborări, vor avea loc numeroase spectacole la Opera din Tel Aviv, spectacole la Festivalul de Operă de la Akko (19-21 iunie 2014) și Festivalul de Operă de la Massada (12-17 iunie 2014), cu distribuție internațională, din care vor face parte și artiști români. Dintre aceste spectacole menționăm: „Povestirile lui Hoffman” de Jacques Offenbach, „Boema” de Giaccomo Puccini și „Traviata” de Giuseppe Verdi.
Festivalul de Operă de la Massada, cel mai important eveniment de operă din Israel, organizat annual, reunește mari nume de pe scena lirică internațională și circa 10.000 de spectatori. Detalii: http://www.israel-opera.co.il/Eng/?CategoryID=498.
Festivalul de muzică clasică de la Akko va fi organizat în acest an sub titlul „A weekend of Mozart delights at Akko”, ca un eveniment de anvergură internațională. Detalii: http://www.israel-opera.co.il/Eng/?CategoryID=679.

Artiștii români prezenți în proiect:

Baritonul Ionuț Pascu este prim solist al Operei Naționale din București. A absolvit cursurile Universității de Muzică din București în anul 2001. Şi-a început cariera artistică la Opera din Constanța interpretând roluri în „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart și „La bohème” (Marcello) de Giacomo Puccini. De asemenea, a fost distribuit în diverse roluri în „Il Trovatore” (Count di Luna), „Le nozze di Figaro” (Figaro), „Madame Butterfly” (Sharpless), „Cavalleria Rusticana” (Alfio) și „Carmen” (Escamillo) precum și în „Die Fledermaus” (Dr. Falke, Eisenstein), „Die Zauberflöte” (Papageno) și „Das Land des Lächelns" (Gustl). A făcut numeroase turnee în Olanda, Germania, Korea, Italia, Macedonia, Ungaria și Albania. Din octombrie 2005 își desfășoară activitatea la Opera din București. Pe lângă cariera sa de artist liric, a absolvit cu succes studiile la Conservatorul „G. Verdi“ din Milano, specializarea artă şi tehnică dirijorală. Ionuţ Pascu a colaborat, printre altele, cu Opera din Sydney şi cu Scala din Milano. Ionuţ Pascu a colaborat cu Opera Naţională Israeliană pentru producţiile internaţionale La bohème, Lucia di Lammermoor, Pagliacci, Cavalleria rusticana.Prezentarea artistului pe pagina Operei din Tel Aviv - http://www.israel-opera.co.il/Eng/?CategoryID=263&ArticleID=1480.

Tenorul Cristian Mogoşan este solist la Opera din Bucureşti şi la Opera din Cluj. Repertoriul său include Rodolfo în La bohème, Pinkerton în Madama Butterfly, Pang şi Pong în Turandot (Puccini), Don Ottavio în Don Giovanni (Mozart), rolul principal în Candide (Bernstein), Lensky în Yevgeny Onegin (Tchaikovsky), Ismaele în Nabucco, Cassio în Otello (Verdi), Tom Rakewell în The Rake`s Progress (Stravinsky), Erik în Der fliegende Holländer (Wagner), rolul principal în Orphée aux Enfers (Offenbach), Canio în Pagliacci (Leoncavallo), etc. Rolul lui Alfredo în La Traviata reprezintă debutul colaborării cu Opera Naţională Israeliană din Tel Aviv.Prezentarea artistului pe pagina Operei din Tel Aviv - http://www.israel-opera.co.il/Eng/?CategoryID=263&ArticleID=1741.

Soprana Aurelia Florian colaborează cu Operele din Bucureşti, Pescara, Parma, Paris, Palermo, etc. Repertoriul său include rolul principal în Parisina, Gemma di Vergy, Anna Bolena, Maria Stuarda şi Elisabetta în Roberto Devereux, Norina în Don Pasquale (Donizetti), Giorgetta în Il tabarro, rolul principal în Suor Angelica (Puccini), Violetta în La traviata, Linda în La battaglia di Legnano, Lucrezia în I due Foscari, Giselda în I Lombardi (Verdi), Elettra în Idomeneo, Pamina în Die Zauberflote, Donna Anna şi Donna Elvira în Don Giovanni (Mozart), etc. Rolul Violettei în La Traviata reprezintă debutul colaborării cu Opera Naţională Israeliană din Tel Aviv.
Prezentarea artistei pe pagina Operei din Tel Aviv - http://www.israel-opera.co.il/Eng/?CategoryID=263&ArticleID=1708


Comunicat de presă (limba română)