Ro

Orchestra Română de Tineret la Istanbul de Ziua Națională

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir din Istanbul alături de Consulatul General al României la Istanbul au organizat în data de 1 Decembrie 2015, în sala mare de spectacole a Centrului Cemal Reșit Rey, un concert extraordinar,

30 Nov 2015 - 3 Dec 2015

Ziua Națională a României, sărbătorită la New York și în capitala SUA

Ziua Națională a României va fi sărbătorită, și în acest an, printr-o serie de două recitaluri găzduite de Weill Recital Hall (Carnegie Hall), din New York, și de The John F. Kennedy Center for the Performing Arts Millenium Stage, din Washington, DC. La cea

9 Nov 2015 - 11 Nov 2015

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia colaborează la organizarea Congresului Internaţional Marele Război: un efort european pentru cercetare şi reflecţie

Evenimentul, plasat sub egida înaltului patronaj al Preşedintelui Republicii se înscrie în seria manifestărilor care comemorează Primul Război Mondial, promovate de Guvernul Italiei, de Comitetul istorico-ştiinţific pentru aniversări de interes naţional şi

24 Nov 2015

Wine Tasting Road Show

Friday, November 20, 2015, the Romanian Cultural Institute in Beijing, hosted the Wine Tasting Road show event. The event was organized by the Bucharest Chamber of Commerce and Industry branch in Beijing. The wine presentation and tasting was done by Mennini Vineyard (from

16 Nov 2015 - 23 Nov 2015

RADU GABREA – Portretul unui regizor de film

Institutul Cultural Român din New York are plăcerea de a prezenta: RADU GABREA - Portretul unui regizor de film Luni, 16 noiembrie 2015, ora 18. 00 Și s-au dus ca vântul. . . / Barașeum, Barașeum! (2010, 70 min. , în română cu subtitrări în engleză) Luni, 16 noiembrie

20 Nov 2015 - 23 Nov 2015

Festivalul Filmului Românesc de la Seattle - Ediția a doua

Institutul Cultural Român din New York (ICRNY) și American Romanian Cultural Society (ARCS) au plăcerea de a prezenta: Festivalul Filmului Românesc de la Seattle Un ochi râde, un ochi plânge - Povestiri despre Rezistență  - Ediția a doua  20-22 noiembrie

20 Nov 2015 - 20 Dec 2015

BOTOND RESZEGH. Solo show "NIGHTFALL"

Institutul Cultural Român din New York (ICRNY), în partneriat cu Gallery MC, are plăcerea de a prezenta: BOTOND RESZEGH  Expoziția personală NIGHTFALL  (20 noiembrie - 20 decembrie 2015) Curatoriată de DEBRA VANDERBURG SPENCER  Organizată de ICRNY  Vernisaj: Vineri, 20

1 Dec 2015 - 10 Dec 2015

Expoziție de costume populare românești din colecția particulară "Flori de IE" a Cristinei Chiriac

Celebrând Ziua Națională a României Vernisaj: 1 decembrie 2015, orele 16. 00 - 18. 00  Expoziția va fi deschisă până în 10 decembrie 2015 Colecția Flori de IE cuprinde peste 150 de ii tradiționale româneşti, autentice şi unicat, realizate şi cusute manual,

7 Dec 2015 - 20 Jan 2016

Expoziţie Mircia Dumitrescu (grafică) şi Anna Maria Orban (instalaţie) la ICR Budapesta

Luni, 7 decembrie 2015, de la ora 18. 00, Institutul Cultural Român Budapesta a vernisat expoziţia „Apocalipsa, în prezenţa artiştilor plastici Mircia Dumitrescu (grafică) şi Anna Maria Orban (instalaţie) şi a criticului de artă László Beke, din Ungaria.

9 Dec 2015 - 9 Dec 2015

The Romanian film “Aliyah DaDa”, director: Oana Giurgiu, at the Jerusalem Jewish Film Festival, December 9, 2015 at 17:00, Jerusalem Cinematheque

The Jerusalem Jewish Film Festival will take place between December 7-12, 2015 at the Jerusalem Cinematheque. This year's edition will celebrate 50 years since the establishment of the Jerusalem Foundation. With the support of the Romanian Cultural Institute in Tel

2 Dec 2015 - 31 Dec 2015

EXPOZIȚIA „INTERLUDII” DE CORNEL BRAD

Loc: Galeria ICR Berlin. Vernisaj în data de 2 decembrie ora 19. 00. Galeria ICR Berlin prezintă în luna decembrie prima sa expoziție de fotografie intitulată „Interludii de Cornel Brad. Reunind portrete ale soliștilor, dirijorilor,

10 Dec 2015 - 10 Dec 2015

Aferim!

Aferim!România, Bulgaria, Republica Cehă, Franța • 2015 • Alb-negru • 108'Premieră în MadridSinopsis: Țara Românească, secolul XIX. Zapciul Constandin, interpretat de Teodor Corban, este tocmit de boier să-l caute pe Carfin (Toma Cuzin), un rob fugit