Viena refractată, conferinţă multimedia la ICR Viena

Sâmbătă, 23 august 2014, ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena, va avea loc conferinţa multimedia Viena refractată, susţinută de dr. Adrian Mihalache, redactor coordonator al revistei Lettre Internationale (ediţia română), cu participarea pianistei Antonia deWolfe. Proiectul își propune să prezinte, cu mijloace multimedia, o imagine a Vienei văzută prin prisma culturii române, o imagine refractată, construită dintr-un punct de vedere multicultural. Proiectul este gândit ca un spectacol interactiv, structurat în 5 episoade, fiecare cu o tematică distinctă, cuprinzând prezentări interactive, cu imagini proiectate şi intervenţii muzicale la pian.

Episodul 1 prezintă naraţiunea Însemnarea călătoriei mele de Dinicu Golescu, o naraţiune simptomatică pentru şocul cultural provocat unui aristocrat român de o vizită la Viena, în 1812. Interludiu muzical: Joseph Haydn.

Episodul 2 introduce romanul lui Ion Marin Sadoveanu, Sfârşit de veac în Bucureşti şi descrie o situaţie în care aristocratul român se simte, la Viena, în largul său.Interludiu muzical: Franz Schubert

Episodul 3 îl prezintă pe Karl Kraus, faimosul editor al periodicului Facla, care pleda în articolele sale pentru ideea că orice problemă poate fi cel mai bine soluţionată prin analiza limbajului în care este exprimată.Interludiu muzical: Johann Strauss fiul.

Episodul 4 oferă publicului o imagine despre Cercul de la Viena care a avut o mare influenţă asupra culturii ştiinţifice din România, reprezentând o sursă de inspiraţie pentru intelectualii epocii.Interludiu muzical: Anton Webern.

Finale:
Viena şi Bucureştiul sunt legate astăzi îndeosebi prin proiecte antreprenoriale, cum ar fi, în domeniul financiar-bancar sau în domeniul energetic. Retrocedarea castelului Bran unui membru al familiei Habsburg este un gest simbolic de reluare a legăturilor tradiţionale. În privinţa cooperării culturale, mai sunt încă multe de făcut.
Încheiere muzicală: Johann Strauss fiul.

În cadrul evenimentului, dr. Adrian Mihalache va prezenta publicului revista Lettre Internationale (ediţia română), numerele apărute în anul 2014. Revista a fost înfiinţată în anul 1992, apare trimestrial, reprezentând ediţia română a cunoscutei reviste cu acelaşi titlu iniţiată în 1984 la Paris. Lettre Internationale – varianta română, permite introducerea în circuitul internaţional a scriitorilor şi eseiştilor români, fiind considerată una dintre cele mai prestigioase publicaţii europene, laureată a premiului „Stendhal” (în ianuarie 1993).


Contact media: Direcția Comunicare, biroul.presa@icr.ro, 031 7100 678