TEL AVIV. „Cadoul de Crăciun”: Q&A cu Bogdan Mureșanu, Ioana Flora, Adrian Văncică și criticul Iris Lackner

Ediția din 4 august a programului „Cafeneaua Românească”, inițiat de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, este dedicată scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun”, câștigător al Premiului Academiei Europene de Film 2019. După prezentarea filmului, programată la ora 17.00 pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR din Israel, va avea loc o sesiune de Q&A, la care vor participa regizorul filmului, Bogdan Mureșanu, actorii Ioana Flora și Adrian Văncică, precum și criticul israelian de film Iris Lackner. Moderator: Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv.

„Cadoul de Crăciun”, regia Bogdan Mureșanu (România, 2018, 23 minute)

Pelicula s-a aflat pe lista scurtă de nominalizări la premiile Oscar 2020 și a câștigat numeroase premii la festivalurile internaționale de film, precum premiul Academiei Europene de Film 2019, premiul Zilelor Filmului Românesc în secţiunea dedicată la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2018, o menţiune specială la Festival du Cinéma Méditerranéen din Montpellier, Franţa. De asemenea, a primit marele premiu al competiţiei de scurtmetraje a Festivalului de Film de la Cottbus, Germania, şi premiul special al publicului, Zimbrul Sălbatic, la Festivalul Internaţional de Filme Scurte Żubroffka de la Białystok, Polonia, dar şi marele premiu al juriului la Festivalul Internaţional de Scurtmetraje de la Clermont-Ferrand, Franţa.

Sinopsis: Scrisoarea unui băiat pentru Moş Crăciun îi transformă tatălui o seară într-un thriller. Pe 20 decembrie 1989, câteva zile după represiunea sângeroasă de la Timişoara, tatăl află, spre oroarea lui, că fiul său i-a trimis o scrisoare lui Moş Crăciun în care îi spunea ce-şi doreşte. Băiatul înţelesese că tatăl îşi doreşte moartea lui Ceauşescu.

Distribuție: Ioana Flora, Adrian Văncică, Luca Toma

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=_CYyb2LbGCM